Un parlamentar britanic și-a dat demisia, după ce a fost prins că se uita la materiale pornografice în timpul ședințelor

Un parlamentar britanic, din partidul premierului Boris Johnson, și-a dat demisia sâmbătă, 30 aprilie, după ce a recunoscut că s-a uitat la materiale pornografice în timpul ședințelor din Parlamentul Marii Britanii, relatează Reuters.
Neil Parish a fost suspendat, vineri, din Partidul Conservatorilor și inițial a spus că nu își va da demisia din funcția de parlamentar.
„Într-un final, mi-am dat seama de prejudiciul pe care îl aduc familiei mele (…), nu merita să continui”, a spus Parish, sâmbătă, în lacrimi, în timpul unui interviu acordat BBC.
Primul material pornografic pe care l-a văzut a apărut „în mod accidental” pe telefonul acestuia în timp ce se uita pe un site de tractoare.
„M-am uitat puțin, nu ar fi trebuit să fac acest lucru(…)Cea mai mare crimă este că, cu altă ocazie, am căutat în mod deliberat. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce stăteam și așteptam să votez (n.r. o lege discutată de Parlamentul britanic)”, a adăugat Neil Parish.
Cazul fostului parlamentar conservator a ajuns în spațiul public, după ce o colegă de-a acestuia, ministru, l-a acuzat că urmărea materiale pornografice în timp ce stătea lângă ea, în Camera Comunelor.
„Nu sunt mândru de ce am făcut”, a precizat Neil Parish, menționând că nu și-a dorit să fie văzut de alți colegi parlamentari.
sursa foto: edarabia.com



