Saturday, May 25, 2024
Jurnalism corect


Un pădurar din Maramureș a fost ucis de hoții de lemne/ Director Romsilva: Riscurile la care sunt supuși silvicultorii au mare legătură cu violența semănată in societatea românească

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 17 octombrie 2019 Etichete: , ,

Un pădurar de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, în vărstă de 30 de ani, a fost omorât, miercuri seară, de către hoții de lemne. Liviu Pop a fost împușcat cu o armă de vânătoare. Este al doilea pădurar victimă a unei agresiuni de acest fel.

În urma tragicului eveniment, directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a postat un mesaj pe propria pagină de Facebook în care spune că sivicultorii sunt supuși la riscuri care au mare legătură cu violența asemănată în societatea românească.

„La Romsilva – Directia Silvică Maramureș, Ocolul silvic Strambu Băiuț in aceasta seara hotii de lemne l-au omorât cu violenta pe pădurarul Pop Liviu. Violența a fost extrema, astfel ca nu o pot descrie !

Riscurile la care sunt supuși silvicultorii au mare legătură cu violența semănată in societatea românească ! Noi facem lucruri bune: plantăm, creștem și îngrijim pădurea, care este cel mai mare dar hărăzit omului de Dumnezeu ! Ce au cu noi ?

Dumnezeul să-l ierte și să-l odihnească in ceruri!”, a scris Gheorghe Mihăilescu.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Romsilva:  Liviu Pop avea 30 de ani, era căsătorit și avea trei copii

Potrivit unui comunicat transmis de Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva, pădurarul a fost împușcat mortal în Maramureș în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de copaci. Liviu Pop era angajat de 7 ani la Direcția Silvică Maramureș.

„Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Din primele informaţii, pădurarul Liviu Pop a fost împuşcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi poliţiştii fac cercetări la faţa locului. Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de şapte ani, era căsătorit şi avea trei copii”, se arată în comunicat.

Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a mers de urgență la locul incidentului.

„Acesta este al doilea angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva ucis în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv paza pădurii, după ce în urmă cu o lună un alt pădurar, Răducu Gorcioaia, angajat al Ocolului Silvic Paşcani, din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori. Cazurile de agresiune la adresa personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva s-au menţinut la un nivel înalt în ultimii cinci ani, pe fondul întăririi măsurilor de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale şi preluare în pază a unor păduri private care nu aveau asigurate servicii silvice”, se mai arată în comunicat.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW