Thursday, September 29, 2022
Jurnalism corect


Un număr de 92 de cetățeni români au fost repatriați din Arabia Saudită

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 7 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

În urma demersurilor Ministerului Afacerilor Externe (MAE), 92 de cetățeni români, împreună cu trei bulgari, au fost repatriați în cursul nopții, din Arabia Saudită, cu o cursă charter operată de compania TAROM.

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români nerezidenți, aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul nopții trecute, a facilitat repatrierea a 92 de cetățeni români care au revenit în țară din Regatul Arabiei Saudite. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, tip charter, operată de compania TAROM. Cu aceeași cursă aeriană a fost facilitată repatrierea și pentru 3 cetățeni bulgari care și-au continuat călătoria de la București către statul de cetățenie.”

De asemenea, Ministerul de Externe atenționează cu privire la pericolul efectuării deplasărilor în afara țării în perioada pandemiei COVID-19.

„MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.”, se mai arată în comunicatul MAE.

Sursa foto: Facebook / TAROM

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW