Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un nou terminal va fi construit la Aeroportul din Timișoara 

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 mai 2022

Reprezentanții Aeroportului „Traian Vuia” din Timișoara au încheiat marți, 17 mai, cu Concelex SRL din București contractul pentru proiectarea și construirea unui nou terminal de plecări curse externe.

Licitaţia pentru noul terminal de plecări curse externe a fost lansată pe 3 septembrie 2021. Valoarea înțelegerii este de 89 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, bugetul de stat și venituri proprii. Termenul de finalizare este decembrie 2023.

Terminalul va avea o suprafaţă construită de 12.000 mp, șase filtre de securitate, 18 ghişee check-in, șase porţi de scanare automată a documentelor.

Noua construcţie va completa terminalul de Sosiri curse externe care este deja în exploatare începând din 29 iulie 2021. Acesta are o suprafaţă totală de 4.383 mp iar investiţia s-a ridicat la 30,35 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale aeroportului.

Clădirile care constituie vechea infrastructură şi care sunt utilizate şi în prezent pentru deservirea pasagerilor, au fost realizate în etape succesive începând cu anul 1960 şi sunt în exploatare din 28 februarie 1964.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW