Un nou termen, vineri, în dosarul lui Vlad Pascu, la mai bine de un an de la producerea accidentului din 2 Mai
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, vineri, la Judecătoria Mangalia, la 13 luni de la producerea acestui eveniment.
Şedinţa de judecată va începe de la ora 10.00.
La acest termen instanţa aşteaptă rezultatul expertizei medico-legale în cazul a doi tineri răniţi în accidentul de la 2 Mai, din august 2023. În funcţie de acesta, Judecătoria Mangalia poate decide schimbarea încadrării juridice, din vătămare corporală în vătămare corporală cu circumstanţe agravante în cazul celor doi tineri răniţi. La termenul precedent, în lipsa rezultatului acestei expertize, dosarul a fost amânat.
Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a preluat acest dosar la sfârşitul lunii mai după ce judecătoarea desemnată iniţial, Ioana Ancuţa Popoviciu, s-a transferat la Judecătoria Constanţa.
Aceasta a fost acuzată de comportament nepotrivit de către familile victimelor şi de avocaţii acestora, de la primul termen de judecată şi până la ultimul în care a judecat.
Astfel, la primul termen din dosar, în 22 februarie, ea ar fi intrat în sală mestecând gumă şi a cerut buletinului tânărului mort în accidentul de la 2 Mai despre care nu ştia că este decedat.
La al doilea termen de judecată, Ioana Ancuţa Popoviciu l-a întrebat cine este pe tatăl tânărului mort în evenimentul rutier, iar acesta avea un tablou cu chipul fiul său.
De asemenea, şi la termenul din 9 mai, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că „gafele din sala de judecată au fost multiple”.
Inspecţia Judiciară a declanşat o procedură disciplinară împotriva Ioanei Ancuţa Popoviciu şi a cerut Consiliul Superior al Magistraturii suspendarea acesteia, dar solicitarea a fost respinsă.
De asemenea, au fost respinse şi cererile de recuzare, de strămutare a dosarului, dar şi cererea de abţinere a judecătoarei.
În cele din urmă CSM i-a aprobat transferul de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa.
Carmen Claudia Berevoescu a preluat dosarul din punctul în care acesta ajunsese, dar a dorit să facă o nouă audiere a părinţilor victimelor şi a martorilor accidentului.
Vlad Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023 şi toate cererile sale de înlocuire a acestei măsuri au fost respinse.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii