Stirile zilei

Un nou pas pentru aderarea la OCDE. Modificările făcute de Guvern la Codul Fiscal

Guvernul a adoptat joi un set de modificări importante în Codul de procedură fiscală, menite să întărească transparenţa, o mai bună colaborare cu contribuabilii şi să eficientizeze procesele fiscale, în contextul angajamentului României de aliniere la standardele internaţionale, inclusiv aderarea la OCDE.

„Ordonanţa modifică unele prevederi ale Codului de procedură fiscală referitoare la acordurile de preţ în avans cât şi la procedura amiabilă pentru soluţionarea litigiilor fiscale internaţionale. Aceste modificări au scopul de a contribui la soluţionarea disputelor fiscale internaţionale, de a proteja drepturile contribuabililor şi de a facilita aderarea României la OCDE”, a transmis Guvernul, ntr-un comunicat de presă.

Ministerul Finanţelor precizează că modificările aduse Codului de procedură fiscală vizează acordurile de preţ în avans şi procedurile pentru evitarea dublei impuneri.

„Ne aliniem astfel la cele mai bune practici internaţionale şi dorim să avem un sistem fiscal mai transparent, mai predictibil şi mai modern. Simplificăm şi accelerăm practic procesul de emitere a acestor acorduri, astfel încât acestea să devină un instrument accesibil şi util pentru mediul de afaceri din România. Toate aceste măsuri vor contribui la un sistem fiscal echitabil, care sprijină contribuabilii corecţi”, a declarat ministrul finanţelor, Alexandru Nazare.

Ce schimbări aduc noile reguli despre acordul de preţ în avans

”Potrivit noilor reglementări, companiile vor putea solicita emiterea unui acord de preţ în avans nu doar pentru tranzacţiile viitoare, ci şi pentru cele din trecut, cu aplicabilitate retroactivă de până la 5 ani, în anumite condiţii ce vor fi detaliate ulterior în legislaţia secundară. Măsura vizează sprijinirea contribuabililor de bună-credinţă, transparentizarea în relaţia cu organele fiscale, siguranţa fiscală şi conformarea voluntară, având ca scop creşterea nivelului de predictibilitate în relaţiile cu autorităţile fiscale”, au transmis reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Potrivit acestora, de asemenea, autorităţile fiscale vor putea suspenda inspecţiile fiscale pentru perioadele deja acoperite de o cerere de acord de preţ în avans depusă, astfel încât procesul de soluţionare a cererii să fie prioritar, reducându-se astfel interferenţele dintre procedurile fiscale şi sporind eficienţa administrativă.

Guvernul precizează că implementarea acordurilor APA de tip roll-back ar reduce disputele fiscale şi volumul de muncă al organelor fiscale.

Acordul de preţ în avans (APA) este emis de organul fiscal pentru a stabili în avans preţurile de transfer în tranzacţiile viitoare între persoane afiliate, pentru o perioadă fixă.

Noi reguli privind procedura amiabilă pentru evitarea dublei impuneri

”Au fost revizuite prevederile legale referitoare la procedura amiabilă pentru evitarea dublei impuneri, o situaţie dificilă în multe cazuri, în special în contextul schimbărilor legislative internaţionale, precum Pilonul 2. Noile reguli vor operaţionaliza mai bine deciziile finale ale disputelor fiscale internaţionale şi vor asigura o aplicare practică a soluţiilor, contribuind la creşterea credibilităţii României ca partener fiscal responsabil”, au mai transmis oficialii Ministerului Finaţelor.

Avantajele apartenenței la OCDE

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este un for interguvernamental cu sediul la Paris care urmărește identificarea, diseminarea și evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creșterii economice, prosperității și dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global.

În prezent, OCDE are 38 de state membre, reprezentând democrații consacrate și economii consolidate. Împreună, statele membre OCDE asigură circa 70% din producția și comerțul global și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.

Dacă România va adera la OCDE, țara noastră va beneficia de un aport substanțial de expertiză și experiență diversă, din partea unor democrații consacrate și economii consolidate. Statutul de membru OCDE este și un indicator puternic de încredere pentru investitorii interni și internaționali raportat la sănătatea economiei interne. Acest lucru are consecințe pozitive atât la nivelul fluxurilor de investiții directe, cât și raportat la încrederea piețelor internaționale în stabilitatea economică internă.

Aderarea atrage după sine și accesul la cele mai bune date si statistici. OCDE are cea mai mare baza de statistici comparate si analize din lume, care ajuta tarile sa identifice cele mai bune masuri economice si sociale. De asemenea, România ae fi inclusă in toate statisticile si analizele comparative ale OCDE, care au o vizibilitate mondială.

Articole Recomandate

Back to top button