Saturday, August 24, 2019
Jurnalism corect


Un nou dosar penal pentru Mircea Drăghici/ Ce le-a spus fostul trezorier al PSD procurorilor

By Madalina Balaceanu , in Justitie Politic , at august 14, 2019 Etichete: ,

La sfârșitul lunii iulie, fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că, în perioada 15.02.2018- 11.06.2018, ar fi folosit 380.000 de euro din banii PSD pentru a-și cumpăra o vilă în Pipera și un autoturism. Potrivit rechizitoriului DNA, social-democratul le-ar fi spus procurorilor că imobilul respectiv ar fi fost folosit pentru activitățile partidului, aducând și un martor. Ambii sunt vizaţi într-un nou dosar penal.

Potrivit DNA, cu acești bani, Drăghici ar fi acoperit parțial valoarea vilei respective. Plata din subvenții a sumei ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului, spun anchetatorii.

Mircea Drăghici le-ar fi spus procurorilor că imobilul era folosit în interesul PSD

La audieri, fostul trezorier PSD ar fi spus că a cumpărat imobilul din județul Voluntari pentru ca formațiunea să îl folosească drept sediu pentru activitățile online ale partidului, potrivit rechizitoriului.

Pentru a-și dovedi spusele, Mircea Drăghici l-a adus pe Nicolae-Andrei Vasile, în calitate de martor. Acesta a fi declarat că respectivul imobil ar fi fost sediu al PSD și că a lucrat online din casa respectivă.

Pe de altă parte, procurorii spun că Mircea Drăghici nu a spus adevărul și că a locuit în mod efectiv în vila respectivă, aceasta nefiind folosită de către Vasile Nicolae sau alți social-democrați pentru desfășurarea unor activități.

Citeste si:  Un pedofil a fost eliberat din închisoare fiindcă a avut o conduită sinceră în timpul anchetei

„Potrivit procesului verbal încheiat de specialiștii din cadrul Serviciului Tehnic al Direcției Naționale Anticorupție, inculpatul Drăghici Mircea a utilizat în intervalul 15.02.2018- 30.11.2018, în interval orar 10:00- 08:59, de luni până vineri, într-o proporție de 46% imobilul situat în orașul Voluntari. Având în vedere constatările specialiștilor, rezultă cu certitudine că inculpatul a locuit în mod efectiv în imobilul menționat mai sus”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Conform sursei citate, Vasile Nicolae-Andrei, s-ar fi aflat în perioada 21.05.2018- 18.11.2018 în zona „sediului” din Pipera, în intervalul orar 08:00- 17:59, zile lucrătoare, numai în mod ocazional, el fiind prezent în zonă doar într-un procent de 1%.

O nouă anchetă deschisă de DNA

DNA a deschis un nou dosar, disjuns din cel al lui Mircea Drăghici, în care îi anchetează pe Nicolae-Andrei Vasile pentru mărturie mincinoasă, favorizarea făptuitorului și spălare de bani, iar pe Mircea Drăghici, pentru fals în declarații.

„De asemenea, urmează a se dispune disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, favorizarea făptuitorului și spălare de bani, existând date și suspiciuni cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni de către martorul Vasile Andrei-Nicolae precum și cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă presupus săvârșită de Drăghici Mircea Gheorghe”, potrivit sursei citate.

Citeste si:  USR cere sesiune parlamentară extraordinară după cazul de la Caracal. Barna susţine condiţionarea achiziţiei cartelelor prepay de buletin/Măsurile propuse

Din document reiese că banii ar fi fost înapoiați partidului, însă procurorii spun că infracțiunile s-au produs în momentul plății sumei din contul PSD.

„Faptul că ulterior între Drăghici Mircea și Geană Corneliu au intervenit discuții în urma cărora au fost reziliate cele 2 contracte, respectiv contractul de închiriere și promisiunea de vânzare-cumpărare și Geană Corneliu a restituit suma de 698.790 lei numiților Drăghici Georgiana și Drăghici Mircea Gheorghe și suma de 1.681.754,60 lei către PSD nu are niciun fel de relevanță cu privire la săvârșirea infracțiunilor (..) , cele două infracțiuni consumându-se la data încheierii contractului de închiriere și plății sumei de 1.770.344 lei”, plată efectuată din contul PSD, se arată în document.

În aprilie, Mircea Drăghici a postat un mesaj pe Facebook în care a spus că vila respectivă este, de fapt, un bloc, în care a închiriat un apartament la ultimul etaj.

„Celebra casă din Pipera e de fapt un bloc, în care am închiriat la ultimul etaj un apartament! Cât de sadic să fiu să-mi chinui copiii zilnic pe scări, fără lift, când toată presa urlă că am în proprietate o vilă cumpărată cu banii de la partid! Asta în caz că dorește cineva să cunoască adevărul”, a transmis Mircea Drăghici pe Facebook.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW