Un nou cămin studențesc pentru Universitatea Politehnica
Un nou cămin studențesc al Universității Politehnice din București va fi construit în 15 luni, după cum a anunțat marți, 20 septembrie, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat astăzi.
Contractul are o valoare totală de 101.803.241,16 lei. Clădirea va avea 10 etaje și 350 de camere, unde vor putea fi cazați 700 de studenți.
„Obiectivul va avea o suprafață desfășurată de 17.818,68 mp și va fi realizat pe un regim de înălțime format din demisol (cu 51 de locuri de parcare), parter și 10 etaje care vor oferi cazare pentru 700 de persoane în 350 de camere prevăzute cu balcoane (21 de camere fiind destinate persoanelor cu dizabilități).
De asemenea, construcția va fi dotată cu săli de lectură, chicinete și locuri de luat masa, spălătorii și uscătorii, spații administrative, spații tehnice, precum și cu 4 ascensoare dimensionate pentru a fi utilizate și de persoanele cu dizabilități, iar unul dintre acestea va fi realizat corespunzător cerințelor asigurării operațiunilor de intervenție în caz de incendiu”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Totodată, clădirea va avea și:
- instalații electrice de împământare,
- sistem de detecție și avertizare la incendiu,
- sistem de voce-date,
- sistem de supraveghere video,
- sistem de avertizare panică.
Ministrul de resort a menționat, în cadrul unei conferițe de presă, că obiectivul urmează să fie realizat în 15 luni. El a menționat că, în total, 20 de cămine studențești sunt în diferite stadii de implementare în 14 localități.
„Întrucât sprijinim educația, care este un factor primordial în evoluția societății, avem, în prezent, la Ministerul Dezvoltării, în diferite stadii de implementare, 20 de cămine studențești în 14 localități, în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei, care vor asigura condiții optime pentru 6.788 de studenți”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Foto: Facebook/ Cseke Attila
Comentarii