Thursday, May 30, 2024
Jurnalism corect


Un nou ajutor umanitar acordat de România, după cutremurele devastatoare din Turcia și Siria

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 27 februarie 2023 Etichete: , ,

Un nouă misiune de asistență umanitară către Siria are loc pe parcursul zilei de luni, 27 februarie, a anunțat Ministerul Apărării. Vor fi transportate medicamente și produse medicale către țara afectată de cutremurele care au luat zeci de mii de vieți la începutul lunii.

Aeronava C-130 Hercules, ce aparține Forțelor Aeriene Române, a decolat din Baza 90 Aeriană Otopeni în jurul orei 8 și urmează să ajungă în Beirut.

Donația de medicamente a fost realizată, prin intermediul Ministerului Sănătății, de companii farmaceutice private, respectiv Zentiva Group, Antibiotice Iași și Terapia S.A”, arată MApN.

Este cel de-al treilea transport cu ajutoare acordat de România victimelor cutremurelor din Siria. Au mai fost trimise ajutoare de 2 milioane de lei și alți 52 de paleți de medicamente.

Cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria s-au soldat cu peste 50.000 de morţi, dintre care cel puţin 44.000 pe teritoriul Turciei, conform celui mai recent bilanţ. În Siria, seismele au provocat cel puţin 5.900 de morţi.

În Turcia, cutremurul a lovit mai multe provincii: Kahramanmaraş, Adana, Adiyaman, Diyarbakir, Hatay, Gaziantep, Malatya, Kilis, Osmaniye, Elazig, Şanliurfa. Au fost afectaţi peste 13 milioane de oameni, potrivit aa.com.tr. Seismele cu magnitudine 7,7 şi 7,6. au fost urmate de mai mult de 6.210 replici.

Sursă foto: South Asian Index / Twitter

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW