Friday, June 14, 2024
Jurnalism corect


Un fost consilier județean PNL, reținut pentru luare de mită în dosarul lui Dumitru Buzatu

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 23 septembrie 2023

Radu Judele, fost consilier în cadrul Consiliului Județean Botoșani și fost președinte PMP Botoșani, a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție, alături de Dumitru Buzatu. El este acuzat că, în calitate de expert angajat de CJ Vaslui, și-ar fi modificat concluziile unei expertize tehnice în schimbul unei șpăgi pe care ar fi încasat-o de la afaceristul Emil Savin

Povestea începe în anul 2019, atunci când Consiliul Județean Vaslui, condus de Dumitru Buzatu a încheiat contractele pentru modernizarea drumului Bârlad – Laza – Codăești. Două dintre acestea au fost câștigate de Soragmin SRL din Murgeni, firmă controlată de Emil Savin, zis Farmazon, pentru suma de 84,1 milioane lei.

În acte firma este deținută, prin intermediul unei alte societăți, de fiicele lui Savin, Cristina Șelaru și Stela Mirabela Popică. Aceasta din urmă este soția deputatului PSD, Andrei Popică.

Potrivit DNA, în cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între Savin și Buzatu ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor, în cuantum de circa 15 milioane lei și implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

În acest context, CJ Vaslui a încheiat un contract o asociere condusă de firma
Drum Pod Invest, patronată de Judele, un contract pentru expertizarea celor două loturilor 1 și 2, cele executate de Soragmin SRL.

După întocmirea raportului de expertiză, în care erau trecute date care nu corespundeau realității din teren, Judele i-ar fi pretins lui Savin suma de suma 714.000 lei pentru a-și modica concluziile, astfel încât firma acestuia să poată încasa cele 15 milioane lei de la CJ Vaslui.

De asemenea, susțin procurorii, pentru suma de bani pretinsă, Judele i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate. În acest context, arată DNA, Judele ar fi primit de la Savin, în două tranșe, suma cerută.

După primirea banilor, Judele s-a ținut de cuvânt și a înaintat contraexpertiza, către Consiliul Județean Vaslui. Documentația a fost acceptată de către instituția condusă de Buzatu Dumitru.

Dumitru Buzatu, prins cu șpaga în portbagaj

Cu toate acestea, Buzatu nu s-a lăsat înduplecat, iar CJ Vaslui a deblocat doar vreo 3 milioane lei către firma lui Savin. A fost picătura care a umplut paharul pentru omul de afaceri, care a decis să apeleze la procurori.

Savin l-a invitat pe Buzatu la restaurantul său din Cârja, lângă Murgeni, iar în urma discuțiilor i-a dat șefului CJ Vaslui suma 1,25 milioane lei, reprezentând circa 10% din ce are de recuperat de la instituția condusă de acesta. Tot atunci au intervenit și procurorii, care l-au prins pe Buzatu cu banii în portbagaj.

Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW