Saturday, April 20, 2024
Jurnalism corect


Un caz de ciumă bubonică umană a fost depistat în SUA

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 14 februarie 2024 Etichete: , , ,

Autoritățile americane au anunțat că au depistat un caz de ciumă bubonică umană, în Oregon, la o persoană care a contactat boala de la pisica sa. Oficialii sanitari au anunțat că există un risc scăzut pentru comunitate ca boala să se răspândească, notează The Guardian.

Ciuma bubonică, care a provocat și Moartea Neagră – o pandemie care a ucis zeci de milioane de oameni în Europa Evului Mediu, a reapărut în statul Oregon din SUA, la o persoană care a contactat boala de la pisica sa.

Omul infectat, dar și persoanele apropiate acestuia, au primit tratamente medicamentoase, au spus oficialii din domeniul sănătății publice, iar persoanele din comunitate nu sunt în pericol de a fi infectate. Și felina a fost tratată, însă nu a supraviețuit.

Tuturor contactelor apropiate ale cetăţeanului şi ale animalului său li s-au administrat medicamente pentru a preveni boala”, a declarat medicul Richard Fawcett, ofiţerul de sănătate al comitatului Deschutes, după ce a fost anunțat cazul.

Ciuma nu este o boală uzuală, însă câteva cazuri apar în fiecare an, în vestul Statelor Unite.

Ce este ciuma bubonică

Ciuma bubonică apare atunci când bacteria ciumei ajunge în ganglionii limfatici și poate provoca febră, dureri de cap, slăbiciune și ganglioni limfatici dureroși și umflați. De obicei, se întâmplă în urma unei mușcături de purice care este infectat. Simptomele pot apărea la om până la 8 zile după ce a contactat boala.

Netratată, poate provoca ciuma septicemică. Această formă provoacă febră, frisoane, dureri abdominale, și sângerarea în piele și înnegrirea degetelor de la mâini și picioale sau a nasului.

Potrivit CDC, în SUA sunt raportate aproximativ 7 cazuri de ciumă umană pe an, iar aproximativ 80% dintre acestea sunt reprezentate de forma bubonică a bolii. Cele mai multe dintre cazuri au fost înregistrate în zonele rurale din vestul și sud-vestul SUA.

Sursă foto: languagelegos.com

 

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW