Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Un bărbat din Galați, dat în urmărire după ce și-a înjunghiat vărul

By news.ro , in Stirile zilei , at 9 mai 2023 Etichete: , ,

Două persoane din Galaţi s-au agresat în trafic, iar Poliția a intrat în alertă după ce una dintre aceasta a fugit de locul faptei. Conflictul a fost spontan, între doi veri,  iar unul dintre ei l-a înjunghiat în picior pe celalalt cu un cuţit, apoi a dispărut, fiind căutat de poliţişti. Arma albă a fost găsită de poliţişti în locuinţa suspectului.

„Poliţia Galaţi a fost sesizată prin apel S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că la intersecţia străzilor Movilei cu Bulevardul George Coşbuc a avut loc o agresiune fizică între două persoane”, a transmis, marţi,  mai, Poliţia Galaţi.

Sursa citată a precizat că din verificări s-a stabilit că în incident au fost implicaţi doi veri din oraş – de 39 şi 40 de ani.

„În timp ce conduceau două autoturisme, s-ar fi întâlnit în trafic şi ar fi oprit în zona intersecţiei străzilor Movilei cu George Coşbuc, pentru a discuta. La scurt timp, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, iar bărbatul, cu vârsta de 40 de ani, l-ar fi agresat fizic pe interlocutorul său, folosindu-se şi de un cuţit. În urma agresiunii bărbatul de 39 de ani a suferit leziuni traumatice la nivelul membrului superior stâng şi s-a deplasat singur la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat internarea”, a mai transmis Poliţia Galaţi.

Poliţiştii precizează că au fost identificate cele două autoturisme, iar la domiciliul bărbatului de 40 de ani a fost găsit şi obiectul susceptibil a fi fost folosit la agresiunea fizică.

”În cauza de faţă a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc acest incident, precum şi pentru depistarea bărbatului de 40 de ani, care se sustrage cercetărilor”, a mai transmis sursa citată.

Bărbatul a fost dat în consemn pe raza judeţului Galaţi, cât şi la frontiera de stat a României.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii