Un bărbat condamnat pe viață, dar eliberat condiționat, a incendiat o fată de 17 ani
Un bărbat condamnat la închisoare pe viață pentru cinci crime și eliberat înainte de termen a incendiat vineri seară o tânără de 17 ani din Drobeta Turnu Severin. Fata este internată în stare critică și are arsuri pe 80-90% din suprafața corpului, a declarat la Digi24 Radu Iman, managerul spitalului din Drobeta Turnu Severin. Victima depusese plângere chiar săptămâna trecută împotriva lui pentru viol și agresiune, iar bărbatul a dorit să se răzbune. Agresorul a fost reținut de polițiști.
„Starea tinerei este destul de gravă. Ea a ajuns în cursul nopții la noi, la Spitalul Județean. S-a făcut toaletă primară chirugical, a fost intubată la UPU și mutată la reanimare”, a declarat medicul Radu Iman.
Managerul spitalului a precizat că tânăra a fost preluată cu elicopterul pentru a fi dusă la Craiova, deoarece spitalul din Drobeta Turnu Severn nu are compartiment special pentru mari arși.
„Este suprafață foarte mare, 80-90 %. Practic, fata a fost incendiată. S-a aruncat benzină pe ea și s-a dat foc. Arsurile sunt de gradul 1 și 2, și 3, din ce am putut evalua la prima vedere. S-ar putea să fie și mai profunde. Dar, oricum, suprafața este foarte foarte mare. Este în stare critică, este intubată, ea acum respiră cu aparatele”, a adăugat Radu Iman.
Comentarii