Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Un avion TAROM cu 190 de pasageri la bord s-a întors pe Aeroportul Otopeni la scurt timp după decolare

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 26 august 2022

O aeronavă TAROM la bordul căreia se aflau aproape 190 de pasageri s-a întors, vineri dimineață, 26 august, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la scurt timp după ce a decolat, din cauza unei probleme. Cursa trebuia să ajungă în Antalya, Turcia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al TAROM, Marius Popescu, la scurt timp după decolare a apărut o problemă cu presurizarea, iar prin urmare, comandatul a luat decizia returnării la bază.

„În nicio clipă pasagerii nu au fost puși în pericol. Aveam o alta aeronavă pregatită în cazul în care aceasta nu ar fi fost aptă de zbor. Aeronava a fost luată in primire de personalul TAROM și s-a decis că ea este aptă de zbor. Pasagerii au fost informați”, a declarat Popescu.

El a menționat că niciun pasager nu a renunțat la zbor, după acest incident. În aeronavă se aflau 189 de pasageri. Aceasta va ajunge la destinația din Turcia cu o oră și jumătate întârziere.

„Niciun pasager nu a renunțat la zbor. Sunt 189 de apsagaeri, care vor  ajunge în siguranță în Antalya, dar cu o întârziere de o oră și 30 de minute. Se întâmplă, mai ales când este sezon estival și când toate aeronvale zboară la foc continuu. Dar pentru noi primează siguranța pasagaerilor”, a declarat reprezentantul companiei aeriene la Digi 24.

Sursa foto: Facebook / TAROM

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW