Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, confirmat cu coronavirus/ Nouă colegi care au intrat în contact cu el au fost plasați în izolare
Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş a fost confirmat cu coronavirus, fiind internat cu febră şi stare de rău. Nouă colegi ai săi, cu care a intrat în contact direct, sunt izolaţi la domiciliu.
Un angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș a fost infectat cu virusul Covid-19. Bărbatul a fost internat în Spitalul Valea Iașului cu febră și stare de rău. Nouă colegi de-ai săi, cu care a intrat în contact direct, au fost plasați în izolare la domiciliu.
Prefectura Argeș a anunțat, luni, că un angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș a fost depistat pozitiv pentru coronavirus.
„Acesta a fost internat ieri, 26 aprilie, în Spitalul Valea Iaşului, după ce a reclamat stare de rău şi febră. Respectivul nu făcea muncă de teren, nu este din trupele de intervenţie”, a arătat sursa citată.
Jandarmul a intrat în contact direct cu nouă dintre colegi, care au fost deja plasați în izolare la domiciliu. Ancheta epidemiologică a DSP Argeș este în desfășurare.
Inquam photos/Octav Ganea
Comentarii