Saturday, June 15, 2024
Jurnalism corect


Un actual secretar de stat în Ministerul Finanțelor, favorit să preia conducerea ANAF odată cu trecerea agenţiei la PSD

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 18 mai 2023

Secretarul de stat de la Ministerul Finanţelor Mihai Diaconu ar urma să preia conducerea ANAF în contextul în care, ca urmare a schimbărilor ce au loc ca parte a rotativei guvernamentale, postul de preşedinte al ANAF ar trebui să revină în perioada următoare PSD, potrivit informaţiilor Profit.ro.

Au fost luate în calcul pentru conducerea Fiscului şi numele lui Ionuţ Mişa, şeful Direcţiei ANAF pentru mari contribuabili şi fost ministru al Finanţelor, dar şi cel al Nicoletei Cârciumaru, numită recent vicepreşedinte ANAF cu scopul îmbunătăţirii colectării de venituri la bugetul statului.

Deşi nu este exclusă o modificare până la momentul numirii, în prezent, Diaconu este persoana preferată pentru postul de preşedinte, conform Profit.ro.

Diaconu are experienţă la Ministerul Finanţelor, unde a ajuns prima dată în 2014, din postura de consilier. În timp, a ocupat mai multe posturi, dintre care cele mai importante sunt cele de secretar general şi secretar de stat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW