Thursday, November 7, 2024
Jurnalism corect


Ultimul troleibuz Solaris dintre cele 100 achiziționate de Primăria Capitalei a fost adus în București

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 25 octombrie 2024

Ultimul troleibuz Solaris dintre cele 100 de unități achiziționate de către Primăria Capitalei a fost adus în București și urmează să fie recepționat, a anunțat vineri primarul general, Nicușor Dan.

„Zilele acestea, recepționăm ultimul troleibuz dintre cele 100 de troleibuze Solaris achiziționate de Primăria Capitalei. Troleibuzele au fost livrate pe parcursul acestui an și introduse în circulație pe liniile cu un flux mare de călători: 61, 63, 93, 90, 95 și 97. Facem demersuri pentru a suplimenta numărul vehiculelor noi și moderne, astfel încât să înlocuim complet parcul circulant al STB”, a transmis Nicușor Dan.

În lungime de 12 metri, noile troleibuze au autonomie de minim 20 km, ceea ce permite extinderea unor linii și la evitarea blocajelor în trafic.

De asemenea, acestea au podea coborâtă pe toată suprafaţa disponibilă pentru pasagerii în picioare și rampă cu acționare mecanică sau electrică pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, cu sistem de protecţie împotriva plecării troleibuzului cu rampa deschisă. Acestea sunt prevăzute cu buton de semnalizare a intenţiei de acţionare a rampei, situat atât la exterior, cât şi la interior, precum şi semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul.

Vehiculele sunt echipate cu instalaţii de aer condiţionat pentru salonul de pasageri şi cabina de conducere, au facilităţi pentru accesul nelimitat al pasagerilor cu mobilitate redusă (rampă, „kneeling”).

De asemenea, sunt dotate computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS și comunicare online, sistem de informare audio-video, sistem de numărare a călătorilor, iar în salon sunt prize USB tip A (5V, min 2A) pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor.

Garanția completă de funcționare FULL WARRANTY va fi de minimum 300.000 km de la data recepției sau minimum 5 ani pentru troleibuz în ansamblu și pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreținerea planificată, consumabilele și manopera efectuată în această perioadă.

Vechiul contract, reziliat din cauza unor ilegalități

Primăria Capitalei încearcă încă din anul 2018 să achiziționeze 100 de troleibuze. Administrația Firea a încheiat chiar un contract în acest sens cu firma Bozankaya din Turcia, care prezentase la licitație documentația unui autobuz electric.

După ce Mainnews.ro a relatat despre aceste ilegalități iar Curtea de Conturi le-a consemnat într-un raport de audit, Primăria Capitalei a reziliat înțelegerea.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW