Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


UE suplimentează cu 25 de milioane de euro ajutorul pentru Fâșia Gaza

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 6 noiembrie 2023 Etichete: , ,

Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a anunțat luni că Uniunea Europeană va crește asistența umanitară acordată Fâșiei Gaza cu 25 de milioane de euro. Această măsură vine în contextul în care situația umanitară din enclava palestiniană se agravează, conform informațiilor CNN și menționate de news.ro.

Președinta Comisiei Europene a calificat situația actuală din Fâșia Gaza drept „disperată” într-un discurs adresat ambasadorilor la Bruxelles. UE cooperează cu Israelul, Egiptul şi ONU în vederea facilităriii livrării de ajutoare enclavei, le-a spus ambasadorilor preşedinta Comisiei.

„Azi (luni) pot să anunţ că creştem ajutorul umanitar destinat Fâşiei Gaza cu încă 25 de milioane de euro. Astfel, Uniunea Europeană va aloca în total 100 de milioane de euro ajutoare umanitare destinate civililor din Fâşia Gaza”, a anunţat ea.

Ajutorul umanitar va fi alocat organizațiilor umanitare, cu scopul de a furniza sprijin pentru salvarea de vieți umane, cu accent pe domenii precum furnizarea de apă și servicii de canalizare, îngrijire medicală, furnizarea de alimente și alte produse esențiale. UE reprezintă cel mai mare donator străin pentru palestinieni, însă rămâne neclar cum se va distribui acest ajutor suplimentar populației din Gaza. Asistența este livrată prin punctul de trecere la frontiera Rafah, care conectează Gaza cu Egipt, dar organizațiile umanitare semnalează că cantitatea permisă să treacă nu este suficientă.

FOTO: Uniunea Europeană

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW