Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SUA a înghețat conturile bancare ale președintelui Rusiei și ministrului de Externe. Măsuri similare luate de UE și de Marea Britanie

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 25 februarie 2022

UPDATE Casa Albă a anunțat că SUA îi va include pe Vladimir Putin și pe Sergei Lavrov pe lista persoanelor sancționate, relatează CNN.

UPDATE Marea Britanie a decis să îi pună pe Vladimir Putin și Sergei Lavrov pe lista persoanelor sancționate, notează Ria Novosti.

UPDATE Uniunea Europeană a înghețat conturile bancare ale președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și ministrului de Externe, Sergei Lavrov, potrivit Reuters.

Josep Borrell, șeful diplomației Uniunii Europene, a menționat că Putin se alătură celorlalți doi lideri de stat sancționați de UE, președintele sirian, Bashar al-Assad și Alexandr Lukașenko, președintele statului Belarus.

Știrea inițială

Uniunea Europeană se pregătește să înghețe conturile bancare ale președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și ale ministrului rus de Externe, Sergei Lavrov, relatează the Guardian, citând datele Financial Times.

Al treilea pachet de sancțiuni aplicat Federației Ruse ar urma să fie aprobat în cursul zilei de vineri, 25 februarie, de miniștrii de Externe ai Uniunii Europene.

Liderii UE nu le vor impune restricții de călătorie celor doi oficiali ai Federației Ruse, cu intenția de a lăsa căile diplomatice deschise.

Pe lângă penalitățile aplicate lui Putin și Lavrov, UE ar urma să impună sancțiuni împotriva unor bănci și societăți comerciale din Rusia.

Până în acest moment, Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni împotriva a 555 de persoane și 52 entități acuzate de destabilizarea Ucrainei, inclusiv cei 351 de membri ai Dumei de Stat care au votat în favoarea recunoașterii independenței Donetsk și Lugansk.

Astfel, acestora le-au fost înghețate activele și au primit interdicție de călătorie în UE.

Au fost incluse restricții asupra băncilor și organismelor guvernamentale rusești care limitează accesul acestora la piețele financiare și de capital ale UE și blochează datoria suverană a Rusiei.

Comerțul dintre țările UE și regiunile separatiste a fost, de asemenea, întrerupt.

Sursă foto: Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *