UE cere tuturor părților implicate să facă un pas în spate după atacul SUA în Iran

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut tuturor părților implicate să dea un pas înapoi și să revină la masa negocierilor, în urma atacurilor forțelor americane asupra unor instalații nucleare din Iran.
„Cer tuturor părţilor să facă un pas în spate, să se întoarcă la masa negocierilor şi să evite orice escaladare”, a scris Kallas pe reţeaua X, adăugând că Iranul nu trebuie să dezvolte arme nucleare şi că miniştrii de externe ai UE vor discuta situaţia luni.
De asemenea, premierul britanic Keir Starmer a cerut duminică Iranuluisă revină la masa negocierilor, în urma atacurilor americane asupra siturilor nucleare ale Teheranului.
„Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dezvolte o armă nucleară, iar Statele Unite au luat măsuri pentru a reduce această ameninţare”, a transmis Starmer pe reţeaua X.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, avioane americane au atacat trei situri nucleare din Iran, Natanz, Esfahan şi instalaţia de îmbogăţire a uraniului Fordow – considerată una dintre cele mai importante ţinte ale Israelului în conflictul în curs cu Iranul.
Foto: Kaja Kallas / Twitter



