Monday, May 23, 2022
Jurnalism corect


UE ar putea aproba vaccinul anti COVID-19 dezvoltat de Pfizer și BioNTech pe 23 decembrie

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 16 decembrie 2020

Uniunea Europeană ar putea aproba vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech cel mai devreme în data de 23 decembrie, a declarat un oficial al Comisiei Europene, potrivit News.ro.  

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat, marți, că ar putea emite o recomandare cu privire la vaccinul Pfizer/BioNTech pe 21 decembrie.

După ce EMA va recomanda aprobarea vaccinului, decizia finală va fi luată de Comisia Europeană, după consultări cu guvernele UE.

Dacă se va întâmpla acest lucru, Comisia Europeană este pregătită să acorde autorizarea oficială care îl va plasa (vaccinul n.r.) cu proceduei rapide, supersonice”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene.

De altfel, Klaus Iohannis a declarat că „există o șansă mare” ca primul vaccin anti-COVID-19 să fie aprobat înainte de Crăciun și a anunțat că toate statele membre UE vor primi un lot simbolic pentru a începe vaccinarea.

Președintele a precizat că următoarea tranșă ar urma să ajungă în ianuarie și că va fi folosită pentru vaccinarea personalului medical și a persoanelor ce provin din categorii de risc.

Există o şansă mare ca primul vaccin să fie aprobat de Autoritatea Europeană chiar înainte de Crăciun şi să fie distribuită prima şarjă. Aproximativ 10.000 de doze pentru începere simbolică a vaccinării. 10.000 de doze ajung pentru 5.000 de persoane. Următoarea tranşă este aşteptată în ianuarie şi va fi folosită pentru vaccinarea personalului medical şi cei din azilele de bătrâni şi persoanele cu risc mare. Dar deja se lucrează, se fac deja primele simulări. Lucrurile sunt bine pregătite, doar să vină vaccinul”, a declarat, miercuri, Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW