UE a prelungit sancțiunile împotriva mai multor cetățeni ruși

Reprezentanții statelor membre ale Uniunii Europene au convenit prelungirea pentru încă șase luni sancțiunile împotriva a 2500 de cetățeni ruși acuzat de susținerea invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia și de subminarea suveranității și integrității teritoriale a țării, relatează Euronews.
Lista neagră îi include pe președintele Vladimir Putin, ministrul de externe Serghei Lavrov, parlamentari, generali de rang înalt, oligarhi, lideri de afaceri, propagandiști și mercenari, precum și pe cei responsabili de răpirea copiilor ucraineni din teritoriile ocupate, o crimă de război pentru care liderul de la Kremlin este vizat de un mandat de arestare internațional emis de către Curtea Penală Internațională.
Decizia de reînnoire a fost luată vineri în timpul unei reuniuni a ambasadorilor la Bruxelles, a confirmat președinția daneză a Consiliului UE. Discuțiile se apropiau periculos de mult de termenul limită de 15 septembrie. Principalul punct de dispută a fost solicitarea Ungariei și Slovaciei de a elimina anumite nume de pe lista neagră. După mai multe runde de discuții, niciun nume nu a fost șters. La începutul acestui an, Budapesta a reușit să excludă trei persoane.
În paralel, președinția daneză a propus o modificare a regulilor pentru a prelungi sancțiunile cu 12 luni, în loc de șase luni, cât era tradițional. Schimbarea a fost concepută pentru a limita folosirea dreptului la veto. Atât Ungaria, cât și Slovacia și-au folosit acest drept pentru a obține concesii, ceea ce a înfuriat alte state membre. Cele două țări din Europa Centrală critică vehement sancțiunile împotriva Rusiei, chiar dacă au evitat să le blocheze complet. În cele din urmă, amendamentul a fost respins, ceea ce înseamnă că măsura trebuie reînnoită la șase luni.



