Ucraina i-a cerut Republicii Moldova să îi ofere avioanele MiG-29 / Răspunsul autorităților de la Chișinău
Ucraina i-a cerut Republicii Moldova să îi ofere cele șase avioane de vânătoare de tip MiG-29 pe care le deține, în timpul vizitei președintelui Parlamentului moldovean, Igor Grosu, la Kiev, relatează Deschide.md.
„Știm că aveți șase avioane MiG-29 care nu sunt funcționale. Am putea să ne înțelegem ca să ni le transmiteți pentru necesitățile Armatei Ucrainene, pentru lucrările de reparație. Pentru noi ar fi foarte important dacă ați găsi această posibilitate”, a declarat Ruslan Stefanchuk, președintele Radei Supreme, în timpul întâlnirii pe care a avut-o cu Igor Grosu pe 4 mai.
Reprezentantul Ucrainei a fost refuzat, însă, de omologul său de la Chișinău, care a invocat statutul de neutralitate al Republicii Moldova, potrivit unui purtător de cuvânt al partidului aflat la guvernare, PAS.
Informația a apărut pentru prima dată în presa ucraineană în luna aprilie, când surse apropiate de administrația de la Kiev susțineau că oficialii din Republica Moldova ar fi refuzat propunerea pe motiv că nu ar fi vrut „să irite Federația Rusă”.
Comentarii