Friday, January 27, 2023
Jurnalism corect


Ucraina ar putea renunța la NATO, pe fondul amenințărilor legate de un posibil război cu Rusia

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 14 februarie 2022

UPDATE Ambasadorul Ucrainei la Londra a venit, ulterior, cu precizări pe marginea declarațiilor legate de NATO. Prystaiko a precizat că Ucraina a luat un angajament constituțional pentru a adera la Alianța Nord-Atlantică, menționând că intrarea țării în NATO depinde exclusiv de Alianță.

Știrea inițială

În timp ce oficialii Statelor Unite ale Americii (SUA) au transmis că Federația Rusă ar putea invada Ucraina „în orice moment”, autoritățile de la Kiev iau în calcul să renunțe la ideea de a intra în NATO și au cerut, de urgență, organizarea unei întâlniri la care să participe reprezentanții Moscovei și ai statelor membre OSCE, relatează Reuters.

Primele concesii ale Kievului în fața Moscovei ar putea să apară cât de curând, pe fondul amenințărilor legate de o posibilă invazie.

Ambasadorul Ucrainei la Londra, Vadym Prystaiko, a declarat, luni, că țara pe care o reprezintă ar putea renunța la ideea de a intra în NATO, pentru a evita un război.

Am putea (n.r. să renunțăm la dorința de a intra în NATO) – în special în condițiile în care ne confruntăm cu amenințări și diferite forme de șantaj pe acest subiect”, a spus Prystaiko, la BBC.

Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a cerut ca, până marți, să fie organizată o întâlnire cu reprezentanții Federației Ruse și ai celorlalți membri din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), pentru a discuta pe tema amenințărilor venite de la granița cu Rusia.

În paralel, reprezentanții Kremlinului susțin că relațiile diplomatice dintre Moscova și Washington „sunt la pământ”. Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Administrației Putin, a menționat apelul pe care liderii SUA și Rusia l-au avut în weekend.

Cât timp există dialog între șefii de stat, există dialog și pe celelalte fronturi(…)Este un plus, pentru că acum 2 ani nivelul dialogului era la 0(…)Dar în rest, din păcate, în cadrul relațiilor bilaterale putem vorbi doar de elemente negative”, a spus Peskov, citat de agenția rusă RIA.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, urmează să aibă, luni, o întâlnire cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyi, urmând ca marți, 15 februarie, să poarte discuții cu Vladimir Putin, la Moscova.

Aderarea Ucrainei la NATO a fost agreată, de principiu, la Summit-ul Alianței de la București, în anul 2008. De atunci, Vladimir Putin s-a opus acestei idei, avertizând că aderarea Ucrainei la Alianță ar putea declanșa un război între Rusia și NATO.

În weekend, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avertizat că Federația Rusă ar putea declanșa în orice moment invazia împotriva Ucrainei, în condițiile în care la graniță au fost mobilizate trupe și armament care ar permite acest lucru.

Sursă foto: BBC

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW