UBB: Fosile de crocodil, descoperite în România
Descoperire importantă a unui grup de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Aceștia au demonstrat existenţa, pe teritoriul României, a unei specii de crocodil, care a trăit aici în trecut şi care astăzi viețuiește în sud-estul Asiei.
„Un grup de paleontologi de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (Vlad A. Codrea, Venczel Marton: Laboratorul de Paleotheriologie), Muzeul Ţării Crisurilor Oradea (Venczel Marton) şi Muzeul Brukenthal din Sibiu (Nicolae Trif), a demonstrat existenţa unui tip de vertebrate fosile de crocodil din grupul gavialilor pe teritoriul României”, au transmis reprezentanții UBB.
Crocodilii din grupul gavialilor vieţuiesc astăzi în sudul şi sud-estul Asiei, fiind forme semi-acvatice.
„Cel mai cunoscut dintre ei este gavialul indian, aşa-numitul gharial (Gavialis gangeticus). Ceea ce îi distinge sunt boturile alungite şi înguste, dotate cu o multitudine de dinţi în şirurile dentare, specializate pentru hrana lor specifică: peştele”, arată UBB.
Fosile vechi de 34-48 milioane de ani
Pe baza unor dinţi proveniţi din rocile de la Turnu Roşu (fostă Porceşti) cercetătorii specializaţi în cercetarea vertebratelor fosile au stabilit că astfel de crocodili au fost prezenţi în acea zonă în Paleogen, acum circa 34-48 milioane de ani.
„În acele timpuri, ape calde şi puţin adânci ale Oceanului Tethys scăldau proaspăt ridicaţii munţi care astăzi revin Făgăraşului. Dinţii izolaţi de crocodili de acolo au fost colectaţi pe parcursul a peste un secol, însă nu au fost niciodată studiaţi cu suficientă atenţie. Ei provin de la mai mulţi indivizi, fiind separate pe baza fosilelor existente, cel puţin cinci forme morfologice. Pe baza caracterelor particulare, au fost atribuiţi unor forme primitive de gavial, aflaţi pe atunci la începutul istoriei lor geologice”, afirmă UBB.
Conform sursei citate, fosilele lor din sudul Transilvaniei au o importanţă cu totul deosebită din două motive: pe de o parte dovedesc prezenţa unui grup nou de vertebrate fosile în România, iar pe de alta permit presupunerea unei migraţii dinspre nord-vestul Africii spre ţinuturile noastre.
Potrivit UBB, cercetările amintite permit a se presupune că provin dintr-un strămoş apropiat de Maroccosuchus, crocodil cunoscut din zona vestică a Oceanului Tethys. Dispariţia acestor crocodili din România în timpurile care au urmat depunerii rocilor de la Turnu Roşu a fost cauzată probabil de schimbările climatice petrecute la limita dintre Eocen şi Oligocen, când putem discuta despre o mare criză climatică, care a determinat instalarea primelor calote glaciare în Antarctica. Este cât se poate de limpede că cercetarea fosilelor în România are încă multe aspecte deocamdată neştiute, de dezvăluit.
Rezultatele au fost publicate în revista North Western Journal of Zoology.
Comentarii