Tudorel Toader spune că Olguța Vasilescu s-a opus soluției prin care România putea evita amenda de 3 milioane de euro
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a declarat pentru Mainnews.ro că România ar fi putut evita intrarea în procedura de infringement și implicit sancțiunea de 3 milioane de euro din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, dacă ministrul Muncii la nivelul guvernului ar fi fost agreată soluția transpunerii în legislație a Directivei UE prin Ordonanță de urgență.
Tudorel Toader dezvăluie că, în momentul în care a propus elaborarea unei Ordonanțe de urgență pentru a rezolva această situație, ministrul muncii de la acea vreme, Lia Olguța Vasilescu, i-a replicat că implementarea respectivei Directive a UE ar fi putut cauza nemulțumiri în rândul electoralului social-democrat din afara țării.
„Se punea problema transpunerii Directivei. Eram în ședință de Guvern și știam că se apropie infringement-ul. La Ministerul Justiției, deși nu era competența noastră exclusivă, s-a inițiat un proiect de Lege. În Guvern eu am spus că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, se justifică urgența adoptării unei Ordonanțe de urgență pentru transpunerea unei Directive europene în vederea evitării infringement-ului, ceea ce atunci era un risc iar din păcate astăzi a devenit realitate. I-am spus doamnei premier că proiectului de Lege îi dăm forma Ordonanței de urgență, o prezentăm, o adoptăm și am rezolvat situația. Atunci mi s-a dat replica (n.r. – din partea Olguței Vasilescu) – domnul ministru, nu aveți gândire politică. Ce vor spune votanții noștri din străinătate dacă noi transpunem Directiva cu transferul de bani. În momentul acela s-a stins discuția. Cert este că nu s-a agreat ideea de a veni cu o Ordonanță de urgență,” a declarat Tudorel Toader, pentru Mainnews.ro.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a condamnat România să plătească către Comisie 3.000.000 de euro pentru că nu a implementat complet și la timp „Directiva privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului”.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/tudorel-toader-spune-ca-olguta-vasilescu-s-a-opus-solutiei-prin-care-romania-putea-evita-amenda-de-3-milioane-de-euro/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 60691 additional Info to that Topic: mainnews.ro/tudorel-toader-spune-ca-olguta-vasilescu-s-a-opus-solutiei-prin-care-romania-putea-evita-amenda-de-3-milioane-de-euro/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 57630 additional Information to that Topic: mainnews.ro/tudorel-toader-spune-ca-olguta-vasilescu-s-a-opus-solutiei-prin-care-romania-putea-evita-amenda-de-3-milioane-de-euro/ […]