PoliticStirile zilei

Tristan Tate își anunță susținerea pentru George Simion: „Mi-aș fi dorit ca Nicușor Dan să nu intre în turul doi”

Controversatul om de afaceri Tristan Tate și-a anunțat susținerea pentru George Simion, candidatul AUR, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

„George Simion a fost întotdeauna alegerea anti-sistem de la anularea din primul tur de scrutin. Mi-aș fi dorit ca Nicușor Dan să nu intre în turul doi și să se termine coșmarul. Dar Simion poate și trebuie să-l învingă. Îl susțin pe deplin”, a scris acesta pe contul personal de X.

Și luni cetățeanul americano-britanic a publicat o postare în sprijinul liderului politic, pe care l-a numit „dușmanul lui George Soros”.

„Cu mult înainte ca alegerile din România să fie știri globale, am luat cunoștință de un atac sistematic împotriva unui politician. Acesta era în mod clar dușmanul lui George Soros și al eurocraților corupți care doresc să îi distrugă țara. Am încercat să trezesc lumea la ceea ce se întâmplă. Acel om era George Simion și acum este la doar un pas de a deveni președinte. Români, e timpul să vă salvați țara. Votați Simion”, a transmis Tristan Tate.

Frați Andrew și Tristan Tate sunt anchetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălarea banilor, influențarea declarațiilor și favorizarea făptuitorului. Aceștia au fost plasați sub control judiciar, dar le-a fost ridicată interdicția de a părăsi țara. Au existat speculații conform cărora administrația Trump ar fi exercitat presiuni asupra României pentru a le relaxa condițiile impuse în cadrul controlului judiciar, în special în ceea ce privește libertatea de circulație.

Articole Recomandate

Back to top button