Tuesday, June 15, 2021
Jurnalism corect


Tribunalul Timiș: Medic militar condamnat pentru luare de mită/ Ar fi cerut bani de la persoane care doreau să se pensioneze anticipat

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 13 octombrie 2019 Etichete: , , ,

Magistraţii Tribunalului Timiş l-au condamnat pe fostul şef al Secţiei medicină internă a Spitalului Militar Timişoara, Eugen Poşiar, la trei ani cu suspendare. Poșiar a fost acuzat de luare e mită în formă continuată. În plus, instanța a mai decis că acesta trebuie să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității. În același dosar a mai fost condamnată și o asistentă medicală la 4 luni de închisoare cu suspendare.  Decizia Tribunalului Timiș este în primă instanță, medicul și asistenta au termen 10 zile pentru a face recurs.  

„Condamnă pe inculpatul Poşiar Eugen la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, comisă în perioada 26.09.2018-10.10.2018. (…) Condamnă pe inculpatul Poşiar Eugen la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, comisă în perioada 11.10.2018-15.10.2018. (…) Pentru forma continuată, condamnă pe inculpatul Poşiar Eugen la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, forma continuată, comisă în perioada 26.09.2018-10.10.2018. (…) Pentru forma continuată, condamnă pe inculpatul Poşiar Eugen la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual forma continuată, comisă în perioada 11.10.2018-15.10.2018. (…) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Poşiar Eugen, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani”, se arată în hotărârea Tribunalului Timiş postată duminică pe site-ul instanţei.

Medicul Eugen Poșiar a  fost achitat de acuzația de trafic de influenţă. Pe de altă parte, instanța i-a mai aplicat acestuia și pedeapsa complementară și anume, interzicerea exercitării unor drepturi civice pe o perioadă de trei ani.  În plus, i s-au confiscat veniturile de peste 428.000 de lei realizate în perioada 2012 – 2018 dar și suma de 743.000 de lei pe care anchetatorii au găsit-o în casa acestuia la percheziții.

În același dosar, o asistenta medicală a fost condamnată la o pedeapsă de patru luni închisoare cu suspendare „pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în perioada 26.09.2018-10.10.2018 şi în perioada 11.10.2018-15.10.2018.

Care sunt acuzațiile anchetatorilor

Potrivit anchetatorilor, medicul Eufgen Poșiar ajuta, în schimbul unor sume de bani, diverse persoane să se pensioneze pe motive medicale, fără ca acestea să aibă vreo boală.

Cei care doreau să se pensioneze apelau la medicul Eugen Poşiar, care, pentru a îi ajuta, ar fi stabilit diagnostice „nereale” (afecţiuni cardiace despre care afirma că nu pot fi stabilite cu exactitate pe fondul lipsei unei aparaturi performante, probleme pulmonare ori alte afecţiuni grave), acorda concedii medicale pe care le prelungea până la limita a 90 de zile sau întocmea actele necesare programării în faţa comisiei de specialitate.

Ulterior, în baza documentelor puse la dispoziţie, membrii comisiei medicale declarau persoanele respective „apt limitat”, aspect care le permitea acestora să iasă la pensie.

„În modalitatea expusă, până în prezent, au beneficiat de pensionare înainte de împlinirea condiţiilor legale sau au iniţiat demersuri în acest sens un număr de peste 70 persoane din cadrul Penitenciarului Arad cu vârste cuprinse între 40-48 ani. În acelaşi context, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, inculpatul Poşiar Eugen Silviu, în calitatea menţionată mai sus, a primit de la două persoane sumele de 1.400 de euro şi 2.000 lei”, arătau anchetatorii.

http://portal.just.ro/30/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=3000000000142668&id_inst=30

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW