Tuesday, October 22, 2019
Jurnalism corect


Tribunalul București: Termen în procesul în care Valeriu Zgonea este acuzat de corupție/Victor Ponta a plecat din Parlament pentru a fi audiat: Am spus adevărul

By Milena Illyeș , in Fara categorie Justitie Stirile zilei , at octombrie 10, 2019 Etichete: , ,

UPDATE:

Președintele Pro România a declarat că a spus adevărul la audieri. Victor Ponta a aflat că moțiunea a trecut de la jurnaliști.

Victor Ponta e audiat ca martor. Acesta a plecat de la Palatul Parlamentului imediat după ce a votat moțiunea de cenzură.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un nou termen de judecată în procesul în care Valeriu Zgonea e acuzat de corupţie este programat, joi, la Tribunalul Bucureşti. La termenul anterior a fost audiat şi Liviu Dragnea, în calitate de martor, în şedinţa secretă. 

Termenul anterior a avut loc în 12 septembrie la Tribunalul Bucureşti, fiind audiat şi Liviu Dragnea, fostul preşedinte al PSD, în calitate de martor. Acesta a fost adus de la Penitenciarul Rahova, iar şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise, accesul publicului şi al presei nefiind permis în sala de judecată.

Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, este judecat pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi intervenit în favoarea angajării unei persoane într-o funcţie de conducere în Ministerul pentru Societatea Informaţională.

La termenul anterior, Valeriu Zgonea a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti, atât celor legate de dosare, cât celor privind prezenţa lui Dragnea în sala de judecată.

„V-am spus că nu fac declaraţii presei, nu mai sunt om politic” a spus atunci Zgonea.

În ianuare 2018 fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.

Citeste si:  Procurorul Eugen Stoina, achitat de ÎCCJ: Dosarul a fost instrumentat de SIIJ

”În perioada cu iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a lui Dobrică Dumitru”, anunţa DNA.

Ulterior, Zgonea a primit de la Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Potrivit DNA, la data de 22 aprilie 2013, ”ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu”.

”Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”, mai precizează procurorii.

Citeste si:  Procurorii DNA au renunţat la controlul judiciar pentru fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu/ Argumentele instituției

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW