Saturday, February 4, 2023
Jurnalism corect


Trenurile CFR ar putea circula cu un electrician / Directorul a explicat care este motivul

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 6 iunie 2020 Etichete: , ,

Trenurile CFR care circulă spre litoral ar putea fi dotate cu electricieni pentru a repara eventuale defecțiuni ale sistemului de climatizare, a anunțat directorul companiei, Dan Costescu, la RRA.

Potrivit șefului CFR Călători, toate cele 36 de trenuri care vor circula spre Constanța, odată cu începerea sezonului estival, sunt donate cu instalație de climatizare în vagoane.

„Anul acesta avem planificat un pachet de 36 de trenuri sezoniere, pleacă din București sau trec prin București, multe din ele, cele la distanță mare, în afară de vagoane clasă au și vagoane cușetă sau de dormit, încercăm să selectăm pentru aceste trenuri cele mai bune vagoane. Sunt revizuite din punct de vedere al circulației circulației și electric. Pentru confortul călătorilor, pe durata zilelor călduroase chiar să aibă însoțire cu personal de specialitate, electricieni în speță care supraveghează și intervin sau repornesc instalația atunci când, din cauza temperaturilor ridicate pot apărea defecțiuni tehnice,”  a declarat directorul CFR Călători, Dan Costescu.

Sursa foto: Inquam Photos / Ana-Maria Dumtiru

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW