Thursday, June 13, 2024
Jurnalism corect


Trei români, dați dispăruți în urma ploilor abundente din regiunea italiană Veneto. Precizările MAE

By news.ro , in Stirile zilei , at 1 iunie 2024

Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte, ei au cerut ajutor prin telefon, deoarece se aflau pe o mică insulă şi apa creştea rapid. MAE precizează, la solicitarea News.ro, că reprezentanţii oficiului consular au întreprins în regim de urgenţă demersuri pentru obţinerea unor informaţii oficiale, însă autorităţile italiene nu au confirmat încă cetăţenia celor dispăruţi, operaţiunile de căutare şi procedurile de identificare fiind în curs de desfăşurare.

Cei trei sunt o fată în vârstă de 20 de ani, rezidentă în Campoformido (Udine), care s-a născut la Colleferro (Roma); cealaltă fată, în vârstă de 23 de ani, a venit din România în urmă cu trei zile pentru a-şi vizita părinţii care locuiesc în Udine. Băiatul în vârstă de 25 de ani, care conducea maşina, locuieşte în Austria, dar are domiciliul în Udine.

Pompierii i-au văzut pe cei trei dispăruţi pe Natisone, dar nu au putut interveni pentru a-i salva. Ei încercau să reziste curentului, ţinându-se strâns în braţe. Salvatorii au încercat să se apropie de ei cu o macara şi să le arunce o frânghie, dar nu au reuşit. Au fost luaţi de curent şi li s-a pierdut urma. Este posibil ca cei trei băieţi să fi ajuns la faţa locului cu maşina cu numere de înmatriculare româneşti care a fost observată în apropierea locului tragediei. De altfel, poliţiştii au strâns elemente utile pentru identificare. Potrivit informaţiilor, cei trei ar avea reşedinţa în Friuli.

Din cauza vremii, elicopterele angajate în căutări şi-au suspendat activitatea. Aeronava pompierilor s-a întors la Veneţia, în timp ce elicopterul regional a aterizat pe aeroportul Trieste din Ronchi dei Legionari.

„Căutările vor continua în această seară şi atât timp cât va fi necesar în zilele următoare”, a declarat Andrea D’Odorico, care coordonează căutările. „Situaţia meteo nu joacă în favoarea căutărilor”, a adăugat acesta, „condiţii severe sunt aşteptate şi în următoarele ore. Râul Natisone este în inundaţii, are un curent foarte puternic, este de natură torenţială şi are multe coturi, în care cei dispăruţi ar fi putut rămâne blocaţi”.

Lacurile din Trentino se află sub observaţie specială din cauza vremii nefavorabile. Acest lucru a fost confirmat de Protecţia Civilă, care a emis o alertă pentru posibile situaţii critice legate de alunecările de teren şi inundaţiile provocate de furtunile din ultimele ore.

„Atenţia se concentrează asupra situaţiilor mai delicate care, în unele cazuri, au declanşat intervenţia operatorilor pentru a favoriza, acolo unde este posibil, capacitatea de evacuare a debitelor”, se arată într-o notă.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW