Tuesday, July 5, 2022
Jurnalism corect


Trei polițiști și un jandarm, acuzați de ANI că nu și-au declarat veniturile din jocuri de noroc de peste 180.000 lei

By Teșcan Ana , in Stirile zilei , at 14 aprilie 2022

Trei polițiști și un jandarm sunt acuzați de Agenția Națională de Integritate (ANI) că nu și-au declarat veniturile obținute din jocuri de noroc, în cuantum total de peste 180.000 lei. 

Potrivit unui comunicat transmis joi, 14 aprilie, de ANI, inspectorii agenției au constatat diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate de cei patru funcționari publici și au sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a face cercetări.

Jandarmul și cei trei polițiști sunt acuzați de ANI de fals în declarații.

Cei patru vizați sunt Mihai Hingoi, fost agent de poliție la Târgu Ocna, cu o diferență în valoare de 92.000 de lei între averea dobândită și veniturile realizate în perioada în care a fost polițist;

Cristinel Scorțan, subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu o diferență de 72.000 de lei;

Adrian Oprea, fost comandant de pluton la Jandarmeria Constanța, cu o diferență de 42.000 de lei și Richard Velici, polițist în București, cu o diferență de 44.000 de lei.

Inspectorii ANI susțin că sumele menționate au fost obținute din jocuri de noroc.

Sursa foto: Poliţia Română

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW