Trei persoane bănuite că au ajutat serviciul de spionaj al Rusiei au fost arestate în Marea Britanie

Trei bărbați au fost reținuți joi în Marea Britanie, în urma unei anchete extinse derulate de Poliția antiteroristă din Londra, fiind acuzați că ar fi oferit sprijin serviciului de spionaj al Rusiei, potrivit publicației The Guardian.
Cei trei, în vârstă de 48, 45 și 44 de ani, au fost arestați în urma unor descinderi desfășurate la mai multe adrese din centrul și vestul Londrei. Potrivit sursei citate, perchezițiile continuă în locațiile respective, dar și la o altă adresă din vestul capitalei britanice.
Investigația, condusă de unitatea specializată în combaterea terorismului, vizează posibile încălcări ale Legii privind securitatea națională (National Security Act) din 2023. Suspecții sunt acuzați că ar fi „asistat un serviciu de informații străin”, faptă prevăzută în secțiunea 3 a noii legislații.
Potrivit anchetatorilor, țara la care se referă presupusele infracțiuni este Rusia. După arestare, cei trei au fost duși la o secție de poliție din Londra, unde urmează să fie audiați.
Comandantul Dominic Murphy, șeful Poliției antiteroriste din capitală, a subliniat amploarea fenomenului și riscurile implicate de astfel de acțiuni:
„Observăm un număr tot mai mare de persoane pe care le-am descrie ca „intermediari” recrutaţi de serviciile de informaţii străine, iar aceste arestări sunt direct legate de eforturile noastre continue de a perturba acest tip de activitate.”
Oficialul a transmis și un avertisment celor care ar putea fi tentați să se implice în acțiuni similare:
„Oricine ar putea fi contactat şi tentat să desfăşoare activităţi criminale în numele unui stat străin aici, în Regatul Unit, ar trebui să se gândească bine. Acest tip de activitate va fi investigat, iar orice persoană implicată se poate aştepta să fie urmărită penal, existând consecinţe potenţial foarte grave pentru cei care vor fi condamnaţi.”
Ancheta, descrisă drept una „în curs și complexă”, face parte din eforturile autorităților britanice de a contracara tentativele de infiltrare și influență ale serviciilor de informații străine. În ultimii ani, oficialii din Regatul Unit au avertizat în repetate rânduri asupra intensificării operațiunilor de spionaj derulate de Rusia pe teritoriul britanic, în contextul tensiunilor geopolitice tot mai mari dintre Moscova și Occident.



