Stirile zilei

Trei cazuri de coronavirus în rândul cadrelor medicale din Olt. Spitalul Județean, SAJ și DSP, instituțiile afectate

Trei angajați de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt, Spitalul Județean de Urgență Slatina și DSP Olt au fost infectați cu coronavirus, în ultimele două cazuri, iar la DSP a fost primul caz de contaminare în rândul personalului instituției, conform directorului Cancelariei prefectului, Andreea Asan.

Potrivit sursei citate, un asistent de la Secția de Boli Infecțioase a SJU Slatina a fost confirmat cu coronavirus miercuri și raportat oficial joi. La SAJ este vorba despre un ambulanțier de la Corabia, iar la DSP despre o asistentă.

Noile cazuri de infectare de la spital și de la Serviciul de Ambulanță au fost depistate în urma testării tuturor angajaților de la Secția de Boli Infecțioase a SJU Slatina, unde până în prezent au mai fost contaminate încă patru cadre medicale.

„Ancheta epidemiologică în jurul cazului pozitiv de la DSP Olt este în derulare şi urmează a fi stabiliţi contacţii cazului confirmat”, a spus Andreea Asan, citată de hotnews.ro.

Până în prezent, în judeţul Olt sunt 100 de cazuri de Covid-19, 62 dintre persoanele confirmate cu noul coronavirus fiind declarate vindecate şi externate.

Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button