Trei autoturisme în valoare de 165.000 de euro, căutate internațional, descoperite în Portul Constanța

Trei autoturisme, în valoare totală de 165.000 de euro, căutate de autoritățile din Letonia, Danemarca și Norvegia, au fost descoperite în Portul Constanța.
Vehiculele, care aveau plăcuțe de înmatriculare din Suedia, Danemarca și Norvegia, se aflau în posesia unui cetățean georgian și a doi cetățeni tadjici. Acestea urmau să fie transportate în Georgia.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, la data de 15 august 2025, trei autoturisme semnalate ca fiind căutate de autorităţile din Letonia, Regatul Danemarcei şi Norvegia. Verificările au fost efectuate în Portul Constanţa, în incinta unui operator portuar, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanţa Sud”, anunţă sâmbătă instituţia.
În urma verificărilor specifice, s-a stabilit că două dintre aceste autovehicule erau de fapt înmatriculate în Lituania şi Germania. Totodată, cu sprijinul ofiţerilor Frontex detaşaţi la Garda de Coastă, s-a confirmat că toate cele trei autoturisme figurau în bazele de date internaţionale ca bunuri căutate pentru confiscare, alertele fiind introduse de autorităţile din Letonia, Regatul Danemarcei şi Norvegia.
Autoturismele, evaluate la aproximativ 165.000 de euro, erau destinate exportului către Georgia, urmând să fie transportate cu o navă de tip RO-RO – un mijloc naval specializat în transportul internațional de mărfuri, dotat cu rampe pentru încărcare și descărcare.
Vehiculele au fost indisponibilizate la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, polițiștii de frontieră desfășoară investigații sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, după finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Foto: Poliția de Frontieră



