Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Trei angajate ale unor centre de bătrâni din Timiș au fost infectate cu Covid-19

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 25 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Trei angajate ale unor centre de bătrâni din județul Timiș au fost infectate cu coronavirus. Femeile se aflau în izolare la domiciliu. Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat că va testa tot personalul acestor centre și că deja au fost făcute aproximativ 500 de verificări.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Timiș, DSP Timiș derulează, în cadrul laboratoarelor acreditate din Timișoara, testări ale personalului de îngrijire din cadrul centrelor rezidențiale de asistență a persoanelor vârstnice.

„Până la ora actuală, conform DSP Timiş, au fost testate un număr de aproximativ 500 de persoane şi au fost depistate pozitiv trei angajate ale acestor centre. Aceste persoane au fost în izolare la domiciliu şi nu au intrat în contact cu personalul şi cu persoanele asistate din centre. Trebuie menţionat faptul că sunt testaţi toţi angajaţii acestor centre care s-au aflat, timp de 14 zile, în izolare la domiciliu”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, conform ordonanţei “se instituie, pe perioada stării de urgenţă, măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul angajat al centrelor (….) pe o perioada de 14 zile. Perioada (…) este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezenţa personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi”.

Personalul de îngrijire îşi va putea relua activitatea doar dacă rezultatul testului pentru virusul SARS-CoV-2 va fi negativ.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *