Transportatorii au protestat în fața Guvernului. Ce au obținut în urma discuțiilor de la Palatul Victoria
Transportatorii rutieri au protestat miercuri, 29 septembrie, în Piața Victoriei din Capitală, pentru a atrage atența asupra „celor mai acute probleme din industrie”: criza de pe piața RCA și carantinarea șoferilor profesioniști. În plus, aceștia au cerut reîncadrarea diurnei ca venit salarial.
Zeci de TIR-uri au fost oprite în fața Guvernului, protestul desfășurându-se în intervalul orar 06.00 – 16.00. Manifestația a fost organizată de UNTRR – Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România.
Transportatorii rutieri au și avut discuții cu reprezentanții Guvernului, însă nu au primit ceva concret, ci doar asigurări.
Carantinarea șoferilor, decisă de specialiști
Radu Dinescu, Secretar General al UNTRR, a detaliat ce s-a discutat la Palatul Victoria:
„Am discutat cu 4 reprezentanți ai Guvernului și unul dintre subiecte se referea la carantinarea șoferilor. Vrem să fie exceptați, să nu ajungem în România ca în Marea Britanie, unde au fost întrerupte lanțurile de aprovizionare. Am primit informații de la cei cu care am discutat cum că prim-ministrul o să facă o referire la această situație în conferința de presă de după ședința de guvern de azi, dar nu a făcut asta decât în urma unei întrebări de la jurnaliști.
A spus că decizia este la specialiști. Noi discutăm cu specialiștii din luna iulie și ne-am lovit de un zid. Probabil că va trebui să se întrerupă și la noi lanțurile de aprovizionare și când o să moară lumea de foame o să se revizuiască această abordare”, a apreciat Dinescu.
Asigurări pentru diurnă
Referitor la reîncadrarea diurnei ca venit salarial, pentru ca aceasta să nu mai fie impozitată, Secretarul General al UNTRR a spus că transportatorii au primit asigurări că în 6 săptămâni această problemă va fi rezolvată, în condițiile în care există o inițiativă legislativă depusă la Camera Deputaților în acest sens.
„Practic, despre diurnă am vorbit și ce am obținut a fost un link către un document cu nr. de înregistrare pe site-ul Camerei Deputaților, un link către documentul postat de inițiator. Oricum, este ceva oficial. El trebuie să treacă prin Biroul Permanent al Camerei Deputaților, ca să fie transmis în Senat. Este un pas în plus. Acum avem un link care este legat de Camera Deputaților. Am primit asigurări, dacă pot să le spun așa, că în circa 6 săptămâni actul normativ ar putea să treacă”, a adăugat Dinescu.
RCA
În fine, despre criza RCA, problema cea mai mare este site-ul BAAR, dar și aici șoferii au primit mai multe promisiuni, după cum a povestit Dinescu.
„Vizavi de RCA, s-a discutat despre faptul că transportatorii dacă primesc tarife mai mari de 9.600 – 9.700 de lei ar trebui să se adreseze la BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România) ca să le reconsidere grupa de risc. Problema fundamentală este că nu prea merge site-ul de la BAAR și aici au spus că au niște discuții cu cei de la ASF, iar în cursul zilei de astăzi ca să se asigure că vor face lucrurile să meargă, dar iarăși suntem într-o zonă de promisiuni”, a mai explicat Radu Dinescu.
Ce a declarat premierul
Premierul Florin Cîțu a declarat, după ședința de guvern de miercuri, că o mare parte din lucrurile pe care le revendicau protestatarii au fost rezolvate, însă privind problema carantinării șoferilor nu poate face nimic, pentru că decizia aparține specialiștilor.
„O echipă a discutat cu ei. Sunt mai multe lucruri pe care le-am discutat cu transportatorii. O mare parte dintre lucrurile pe care le aveau, le revendicau au fost rezolvate şi se rezolvă în Parlamentul României astăzi. În ceea ce priveşte carantinarea, decizia nu este la Guvern, este la specialişti. Eu aşa am lucrat de fiecare dată. Dacă specialiştii recomandă că asta trebuie să fie pentru cei care vin din ţările din zonă roşie, aceasta va fi soluţia.
Dacă sunt vaccinaţi, nu cred că sunt în carantină; dacă nu sunt vaccinaţi, vom vedem dacă se poate pe baza unui test să nu stea în carantină. Din punctul meu de vedere, eu vreau ca lucrurile să rămână deschise pentru cei care au un certificat verde, ceea ce înseamnă vaccinare, trecut prin boală sau testare.
Dacă acest lucru se acceptă, nu ar trebui să fie nicio problemă. Dar nu putem să avem nici o altă variantă. Doar să mergem pe încredere nu se poate, mai ales în această situaţie”, a arătat premierul Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Foto: Facebook/ UNTRR – Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 84950 additional Info on that Topic: mainnews.ro/transportatorii-au-protestat-in-fata-guvernului-ce-au-obtinut-in-urma-discutiilor-de-la-palatul-victoria/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/transportatorii-au-protestat-in-fata-guvernului-ce-au-obtinut-in-urma-discutiilor-de-la-palatul-victoria/ […]