Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


Transport gratuit către școli pentru elevii din ciclul primar, începând de anul viitor

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 12 octombrie 2021

Elevii din învățământul primar vor avea asigurat transport gratuit către școlile din orașe și municipii, începând cu prima zi a anului școlar 2022-2023. Legea a fost promulgată marți, 12 octombrie, de către președintele Klaus Iohannis, transmite Administrația Prezidențială.

În municipii și orașe, elevii din învățământul primar care frecventează cursurile unei unități de învățământ de stat, particulare și confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse școlare, pentru transportul de la/până la unitatea de învățământ”, se arată în Legea promulgată marți de președintele Klaus Iohannis.

Cheltuielile pentru transportul specializat vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin transfer, către primării, a precizat sursa citată.

Inițial, proiectul de lege îi scutea pe elevii din învățământul primar și cel gimnazial de plata tarifelor pentru serviciul public de transport, iar cursele școlare erau organizate în localitățile cu un număr de locuitori mai mare de 50.000.

În urma dezbaterilor din Camera Deputaților, din aprilie 2021, parlamentarii au hotărât să renunțe la prevederile menționate și au adoptat Legea în forma promulgată marți.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW