Transplantul hepatic la fetița de 5 ani cu Boala Wilson a fost realizat cu succes

Transplantul de ficat la fetița de 5 ani, depistată cu Boala Wilson și insuficiență hepatică, a fost realizat cu succes în seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății (MS).
Transplantul a fost realizat în cadrul Școlii de Chirurgie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, de către specialiști ai Institului, dar și specialiști ai Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”.
Starea fetiței este stabilă, însă va rămâne sub supraveghere în secția de terapie intensivă de la Fundeni, potrivit sursei citate.
Totodată, Ministerul Sănătății a mai transmis că Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” se află în proces de acreditare pentru realizarea unui compartiment de transplant hepatic pediatric.
„Aceasta presupune îndeplinirea criteriilor referitoare la activitatea de transplant în domeniile resurselor umane, bazei materiale și cele operaționale.
Ministerul Sănătății va acorda tot sprijinul necesar pentru acreditarea si funcționarea cât mai rapidă a acestui Centru, încat în cursul verii să poată realiza primele transplanturi hepatice la copii din România”, a mai transmis MS.
Context
Fetița în vârstă de 5 ani, internată în stare gravă cu hepatită severă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, a dezvoltat afecțiunea din cauza unei tulburări genetice care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism, cunoscută drept boala Wilson.
Donator pentru fetița de 5 ani a fost un băiat de 17 ani din Sfântu Gheorghe care a intrat în moarte cerebrală după ce a suferit un traumatism toracic, a scris News.ro.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat luni, 25 aprilie, 169 de cazuri de hepatită acută în rândul copiilor. 5 astfel de cazuri au fost înregistrate și în România.
Tânăr de 17 ani, donator de organe pentru fetița cu Boala Wilson
Foto: Inquam Photos / George Călin



