Monday, May 20, 2024
Jurnalism corect


Traian Băsescu a atacat la CCR Legea prin care i-au fost retrase privilegiile

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 30 iunie 2022

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a atacat Legea prin care i-au fost retrase privilegiile la Curtea Constituțională a României, după ce Curtea de Apel București a admis cererea europarlamentarului și va ridica o excepție de neconstituționalitate.

Curtea de Apel București a admis cererea lui Traian Băsescu și a ridicat o excepție de neconstituționalitate la CCR, legat de o sintagmă din Legea 406/2001, ce prevede că foștii președinți își pierd privilegiile dacă au o decizie definitivă de colaborare cu fosta Securitate.

Hotărârea judecătorilor a fost dată în cadrul unui proces în care Băsescu a atacat decizia Serviciului de Protecție și Pază (SPP) prin care i-a fost retras dispozitivul de protecție. Fostul președinte a pierdut procesul în primă instanță.

Dacă judecătorii CCR vor declara neconstituționale modificările Legii 406/2001, Traian Băsescu își va recăpăta privilegiile.

Ca urmare a deciziei definitive a instanței prin care i s-a stabilit calitatea de fost colaborator al Securității, Traian Băsescu și-a pierdut absolut toate beneficiile de care dispunea în calitatea sa de fost președinte, printre care se numărau pază și transport asigurate de SPP, un venit de 75% din indemnizația acordată președintelui în funcție, respectiv dreptul de a locui gratuit într-o vilă de protocol aflată în proprietatea statului.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW