Tragedia de la Ferma Dacilor: Şeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcţie pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce priveşte ancheta aflată în derulare

Colonelul Nicolae Tudoroiu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, a solicitat demisia din funcție pentru a evita orice suspiciuni în legătură cu ancheta în desfășurare referitoare la incendiul de la Ferma Dacilor din localitatea Tohani, Prahova, în urma căruia opt persoane au pierit în flăcări, iar alte două au fost rănite, potrivit news.ro.
”În urmă cu puţin timp, la solicitarea şefului DSU, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al Judeţului Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu a cerut eliberarea din funcţia de comandă deţinută pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce priveşte ancheta aflată în derulare, acesta ocupând funcţia de conducere din data de 17.05.2023”, anunţă DSU în continuarea măsurilor dispuse în contextul tragicului eveniment produs în data de 26 decembrie, în localitatea Tohani, judeţul Prahova.
În aceeași situație, secretarul de stat, care conduce Departamentul pentru Situații de Urgență, a ordonat conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) să identifice cât mai rapid doi ofițeri care să preia funcțiile disponibile, astfel încât să se asigure continuarea managementului la nivelul respectivei instituții.
Miercuri seară, şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova a fost schimbat din funcţie, iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat sesizarea procurorilor cu privire la” unele aspecte rezultate din parcurgerea documentelor prezentate şi din discuţiile avute la nivelul IGSU şi care pot fi circumscrise sferei penale”.
FOTO: Inquam Photos / Bogdan Buda