Trafic restricționat pe Calea Giulești. Se marchează 100 de ani de la înființarea Clubului Rapid

Traficul rutier va fi restricţionat, duminică, 25 iunie, pe Calea Giuleşti în condiţiile în care Stadionul Rapid va găzdui un eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Rapid Bucureşti. Astfel, în intervalul orar 02.00 – 23.00 se va restricţiona traficul rutier pe Calea Giuleşti, segmentul de drum cuprins între Podul Grant şi Strada 9 Mai, cu devierea traficului pe arterele adiacente, informează Poliția Rutieră a Capitalei.
Ca rute alternative, se recomandă Calea Giuleşti – Strada 9 Mai – Calea Crângaşi; Calea Crângaşi – Strada Ceahlăul – Strada George Vâlsan – Calea Giuleşti.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulaţie. Totodată, solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.
Clubul Sportiv Rapid a lansat, joi seara, 22 iunie, cartea Rapid 100, un volum apărut cu câteva zile înaintea centenarului sărbătorit la 25 iunie, care redă în paginile sale cele mai importante evenimente din istoria grupării giuleştene, relatează Agerpres.
Sursă foto: Inquam Photos / Raul Giuglea