Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UPDATE Trafic de persoane prin metoda „loverboy”. Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, încătușat de Poliție

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 13 iunie 2023 Etichete: , , ,

31 de persoane au fost reținute și duse la audieri în urma perchezițiilor efectuate, marți, 13 iunie, în mai multe locații din București, Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov la un grup organizat specializat în trafic de persoane, care obliga victimele, recrutate prin metoda „loverboy”, să producă materiale video cu conţinut sexual explicit, transmite DIICOT.

Persoanele vătămate au fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente de iubire (metoda loverboy), spun procurorii.
Acestea au fost ulterior adăpostite în imobile din județul Ilfov și municipiile București și Cluj Napoca unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică, au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele, obligate să aibă tatuat  chipul  celui care le exploata. Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, încătușat de DIICOT

Potrivit surselor Main News, unul dintre cei vizați de ancheta DIICOT este Vlad Obu, un apropiat al fraților Tate, arestați, de asemenea, pentru trafic de persoane.

Persoanele vătămate erau „fidelizate” și pentru a se asigura că acestea vor desfășura activitățile strict în beneficiul membrilor grupului, li s-a impus tatuarea numelui și/sau chipului membrului din grup care se ocupa de exploatarea sa.
Până în prezent au fost identificate  șapte persoane vătămate, care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organiza, a preciza DIICOT. După audierea suspecților, se va decide dacă sunt necesare măsuri preventive împotriva lor.

Metoda „loverboy” este descrisă de anchetatori drept o formă de manipulare, prin care victima consideră că este iubită, „cucerită” de cel/cei care intenționează să o exploateze sexual.

Sursă foto: DIIICOT

Comentarii