Friday, January 28, 2022
Jurnalism corect


Toți angajații Primăriei Sectorului 4 vor fi testați pentru Covid-19, după ce doi angajați s-au infectat

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 27 iulie 2020 Etichete: ,

Toți salariații Primăriei Sectorului 4 din București vor fi testați, după ce doi angajați s-au infectat cu coronavirus, a anunțat instituția, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Ca urmare a faptului că doi angajați ai autorității locale au fost confirmați pozitiv la testul COVID-19 în weekend-ul trecut, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a dispus testarea în regim de urgență, în cursul zilei de astăzi, a tuturor funcționarilor angajați ai Primăriei Sectorului 4”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, sediul instituției a fost deja dezinfectat și igienizat duminică, astfel încât activitatea Primăriei să continue în regim normal, cu numărul minim necesar de oameni.

Cei doi angajați testați pozitiv nu lucrau în relație directă cu publicul, iar în urma anchetei epidemiologice contacții acestora au fost deja izolați la domiciliu pentru următoarele 14 zile, mai precizează Primăria Sectorului 4.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW