Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Toni Greblă, noul președinte al Autorității Electorale Permanente. Rol crucial pentru alegerile din 2024

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 28 martie 2023 Etichete: , , ,

Plenul Parlamentului a decis, marţi, 28 martie, numirea lui Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente(AEP). În prezent, este prefect al Capitalei și a fost propus de PSD pentru conducerea AEP. 

S-au înregistrat 251 voturi „pentru” şi 110 „împotrivă” privind candidatura lui Toni Greblă.

Contracandidații săi  au fost Iulia Andreea Băbeanu, propusă de AUR – 37 voturi „pentru” şi 324 „împotrivă” şi Cristian Preda, propus de USR – 73 voturi „pentru” şi 288 „împotrivă”. Numirea lui Toni Greblă la conducerea AEP vine în urma demisiei lui Constantin-Florin Mituleţu-Buică din funcţia de preşedinte. La acest moment, Buică ocupă funcția  secretar general al AEP.

Până la numirea unui nou prefect al Capitalei, atribuțiile vor fi preluate de Diana-Anca Artene, actualul subprefect.

Cine este Toni Greblă, noul președinte al AEP

Toni Greblă va avea un rol crucial pentru alegerile din 2024, fiind la conducerea instituției care se ocupă de organizarea acestora.

În trecut a fost senator PSD, judecător la Curtea Constituțională între 2013 și 2015, secretar general în Guvernul Dăncilă iar în prezent prefect al Capitalei.

În 2015, Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă (trei infracţiuni). Greblă, din postura de senator și ulterior judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), ar fi pretins şi primit de la un om de afaceri un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro, așa cum informa DNA. Ulterior, a fost achitat pe motiv că „fapta penală nu există”.

Sursă foto: Instituția Prefectului Capitalei

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW