Tuesday, May 21, 2024
Jurnalism corect


Tonel Pop: Suntem sfidați de conducerea DIICOT. Nouă nu ne-a spus nimeni nimic de complicele lui Dincă

By Daniela Eremia , in Politic , at 27 noiembrie 2019 Etichete: , , , ,

Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, susține că nimic din dosar nu arată că bărbatul de 46 de ani ar fi violat-o pe Luiza Melencu, de asemenea, precizează faptul că șeful interimar al DIICOT  „iese în fața opiniei publice și explică că au arestat, că au făcut, că există o persoană, iar noi care suntem aici în acest moment, nouă nu ne-a spus nimeni nici un cuvânt, nicio virgulă despre așa ceva”.

„Să vedem dosarul, să-l studiem. Nimic din dosar nu ne arată așa ceva, nimeni nu ne-a spus nimic, și spre uimirea noastră, o chestie absolut neloială de această dată, întrece orice măsură, noi suntem aici, conducerea DIICOT iese în fața opiniei publice și explică că au arestat, că au făcut, că există o persoană, iar noi care suntem aici în acest moment, nouă nu ne-a spus nimeni nici un cuvânt, nicio virgulă despre așa ceva. Suntem sfidați. (…)

Nu știm dacă a abuzat-o, este o variantă. Varianta, care va spun încă o dată, noi fiind la DIICOT, fiind în studiul dosarului, în ancheta în care este anchetat Dincă, noi habar nu avem și urmărim cum șeful DIICOT va expune dumneavoastră, fără că nimeni să ne informeze și pe noi, despre această chestiune. Noi dacă știam acum, puteam să-i punem niște întrebări lui Dincă, puteam să uzăm și noi de drepturile noastre procesuale în momentul în care el este audiat, anchetat, noi nu cunoaștem aceste lucruri.

Ce vreau să va spun, Dincă acum nu vrea să mai dea declarații, ce face, vine, scrie declarațiile acolo în arest, scrie ce vrea el acolo și cine ii dictează și ce face, după care vine aici la DIICOT, ne cheamă și pe noi și transcrie declarațiile făcute de mâna, le transcrie aici, vine cu servite, cum se spune, în momentul în care punem întrebări”, a declarat Tonel Pop.

Tonel Pop acuză faptul că Dincă își schimă declarațiile în arest și le transcriu procurorii.

„Dincă și-a schimbat din nou toate declarațiile, le-a răsturnat. (…) A schimbat declarațiile în ce sens, își scrie declarațiile acolo în arest și vine și le transcriu procurorii aici. Nu mai vrea să dea declarații, nu face față să dea declarații, să ii punem întrebări. Când i-am pus întrebări a spus că nu răspunde la nicio întrebare, să transcrie procurorii ce a scris el în arest și că aia e declarația lui. A schimbat total pe elementele esențiale, a schimbat total modul cum a comis crimele, intenție, dacă a fost lovitură”, a mai spus avocatul.

Adjunctul DIICOT, Giorgiana Hosu, a anunțat, miercuri, că un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost reținut pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă.

Sursă foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW