Friday, December 2, 2022
Jurnalism corect


Toate detaliile despre proiectul drumurilor radiale din București

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 noiembrie 2021

Problema traficului congestionat în regiunea București – Ilfov s-ar putea rezolva până la finalul anului 2026, atunci când s-ar putea încheia lucrările la autostrada A0 Centura București și la 10 drumuri radiale prin care se vor realiza legăturile cu marile bulevarde.

Proiect esențial pentru decongestionarea traficului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, alături de Consiliul General al Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, dorește să realizeze zece drumuri radiale, în lungime totală de 96,11km, la profil de două benzi pe sens.

Prin implementarea acestui proiect, autoritățile au vor să crească atractivitatea autostrăzii A0 prin atragerea traficului de mărfuri și de pasageri, să asigure o conexiune rapidă între A0, DNCB și zona centrală a Capitalei și să decongestioneze traficul rutier pe străzile și bulevardele din zona periurbană.

Proiectul cuprinde construirea a 31 de noduri rutiere, două noduri rutiere noi pe autostrada A0 plus o extensie de drum național, 96 km de trotuare și piste de biciclete în lungul drumurilor radiale, 120 de puncte de încărcare a autoturismelor electrice (24 de stații cu câte cinci posturi și trei prize), dar și cinci linii de tramvai prelungite spre aria metropolitană.

Secțiunea drumurilor va fi de 32 metri, aici intrând câte două benzi de circulație pe sens de câte 3,5 metri, o secțiune mediană de 8 metri, unde va fi linia de tramvai sau spațiu verde, pistă de biciclete de 2,5 metri și trotuar de 1,5 metri.

Valoarea estimată a întregului proiect „Orbital București” este de 591 milioane de euro fără TVA, șefii de la drumuri sperând să obțină finanțări europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare și Programul Operațional Transport.

Lista celor zece drumuri radiale:

DR1 – Vest Expres are o lungime de 8,98 km și realizează legătura între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara, având un cost estimat de 75 milioane de euro cu TVA
DR2 – Autostrada A1 are o lungime de 12 km și scopul proiectului este de extindere la trei benzi pe sens între km 10 și km 23 a Autostrăzii A1. Costul estimat este de 42,9 milioane de euro cu TVA
DR3 – Giulești Expres, drum radial care are o lungime de 10,37 km, conectează Săbăreni la Autostrada A0, se prelungește până la DNCB apoi realizează legătura cu Calea Giulești. Costul estimat este de 72,6 milioane de euro cu TVA
DR4 – Nord Expres, cu o lungime de 12,59 km realizează conexiunea localității Corbeanca la Autostrada A0, apoi se prelungește spre DNCB și Bulevardul Poligrafiei. Costul total estimat este de 102,3 milioane de euro cu TVA
DR5 – Pipera Expres are o lungime de 8,7 km și realizează legătura între Autostrada A0 și localitățile Otopeni – Tunari – DNCB – Penetrație Aleea Teișani. Costul total estimat este de 77,6 milioane de euro cu TVA
DR6 – Afumați Expres, drumul radial ce realizează conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2, devenind o variantă de ocolire a localității Afumați. Are o lungime de 4,39 km și un cost total de 34,1 milioane de euro cu TVA
DR7 – Est Expres are o lungime totală de 6,1 km, conectează Moara Domnească la Autostrada A0 și realizează legătura Municipiului București la A0 prin Dobroești – Pantelimon – DNCB – A0. Costul estimat este de 58,3 milioane de euro cu TVA
DR8 – Splai Expres, în lungime de 5,49 km conectează Autostrada A0 cu Municipiul București prin legătura la DNCB și Splaiul Unirii, dar și conexiunea cu zona metropolitană prin nodul Cernica. Costul total estimat este de 36,5 milioane de euro cu TVA
DR9 – Sud Expres are o lungime de 13,86 km și realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei / Gara Progresu. Costul estimat este de 96,4 milioane de euro cu TVA
DR10 – Măgurele Expres realizează legătura Autostrăzii A0 la DNCB – Parc Industrial Măgurele – Prelungirea Ferentari. Are o lungime de 9,62 km și un cost total estimat de 76,6 milioane de euro cu TVA.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW