Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

The Guardian: Evgheni Prigojin, vânzătorul de hotdog care a ajuns în vârful maşinăriei de război a lui Putin

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 25 ianuarie 2023 Etichete: , , , , ,

La apogeul primei invazii ilegale a Rusiei în estul Ucrainei, în vara anului 2014, mai mulţi oficiali ruşi de rang înalt s-au adunat la sediul Ministerului Apărării, o clădire impunătoare din epoca lui Stalin, situată pe malul râului Moskva. Se aflau acolo pentru a-l întâlni pe Evgheni Prigojin, un bărbat de vârstă mijlocie, cu capul ras şi un ton aspru în voce, pe care mulţi dintre cei prezenţi în sală îl cunoşteau doar ca fiind persoana responsabilă cu contractele de catering ale armatei, relatează The Guardian.

ORDINUL LUI „PAPA”. CUM A LUAT NAŞTERE GRUPUL WAGNER

Acum, Prigojin venea el la armată cu o solicitare. Dorea un teren de la Ministerul Apărării pe care să îl poată folosi pentru antrenarea „voluntarilor”. Aceştia urmau să nu aibă legături oficiale cu armata rusă, dar puteau fi folosiţi pentru a lupta în războaiele duse de Rusia.

Multora din minister nu le-a plăcut atitudinea lui Prigojin, dar acesta a spus clar că nu era o cerere obişnuită. „Ordinele vin de la Papa”, le-a spus el scurt oficialilor din domeniul apărării, folosind o poreclă pentru Vladimir Putin menită să sublinieze apropierea sa de preşedinte.

Această relatare a întâlnirii a fost oferită de un fost oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus al Apărării care a fost acolo. „La momentul respectiv, nu am avut o părere prea bună despre proiect”, a declarat fostul oficial pentru The Guardian.

De fapt, deciziile luate în acea zi aveau să aibă un impact enorm asupra politicii externe a Rusiei şi asupra aventurilor sale militare în anii următori. Armata privată de luptători a lui Prigojin avea să devină cunoscută sub numele de Grupul Wagner şi avea să intre în acţiune în Ucraina, în Siria şi în numeroase ţări africane.

După decizia lui Putin de anul trecut de a lansa o invazie la scară largă în Ucraina, Wagner şi-a reorientat din nou activităţile către acest front. Efectivele sale au crescut la aproximativ 50.000 de oameni, potrivit estimărilor serviciilor de informaţii occidentale, inclusiv zeci de mii de foşti deţinuţi recrutaţi personal de Prigojin din închisorile din Rusia..

La începutul acestei luni, în timp ce trupele lui Prigojin au capturat oraşul ucrainean Soledar, primul câştig teritorial pe care Moscova l-a avut după câteva luni, Prigojin a publicat un videoclip în care lăuda Wagner ca fiind „probabil cea mai experimentată armată din lume în prezent”.

CUM ESTE PRIGOJIN

Prigojin şi-a câştigat reputaţia de a fi cel mai crud comandant dintre cei care conduc invazia sinistră a Rusiei. El a părut să aprobe tacit o înregistrare video care arăta uciderea, cu un baros, a unui dezertor Wagner care, aparent, fusese predat înapoi de ucraineni în cadrul unui schimb de prizonieri. „O moarte de câine pentru un câine”, a comentat Prigojin la acea vreme.

După ani de zile în care a operat din umbră, este clar că acum a ieşit în lumina reflectoarelor ca unul dintre cei mai puternici – şi despre care, în orice caz, se vorbeşte cel mai mult – membri ai anturajului lui Putin. A fost o ascensiune extraordinară pentru cineva care a petrecut cândva aproape 10 ani în închisoare şi care după eliberare a devenit vânzător de hot-dog.

În încercarea de a-i reconstitui povestea, The Guardian a vorbit cu multe persoane care l-au cunoscut pe Prigojin de-a lungul anilor şi multe dintre ele au solicitat anonimatul. Din aceste conversaţii reiese imaginea unui intrigant nemilos, care, servil cu superiorii şi tiranic cu subalternii, a urcat în vârful ierarhiei sociale.

„Este motivat şi talentat şi nu se va da înapoi de la nimic pentru a obţine ceea ce vrea”, a declarat un om de afaceri care l-a cunoscut pe Prigojin în anii 1990.

CE VREA PRIGOJIN

Pentru Prigojin, spun cei care îl cunosc, nu banii sau puterea au fost unicul factor care l-a motivat, deşi are acum şi bani, şi putere. În schimb, spun ei, el este condus de fiorul justiţiarului, de convingerea că luptă împotriva elitelor corupte în numele omului de rând şi de dorinţa de a-şi zdrobi rivalii.

„Se pare că se bucură de procesul în sine, nu doar de rezultatul final”, a declarat fostul oficial din domeniul apărării.

De-a lungul anilor, Prigojin şi-a făcut o multţime de duşmani: foşti parteneri de afaceri care s-au simţit înşelaţi, generali ai armatei pe care i-a criticat că sunt doar nişte birocraţi şi oficiali de top din domeniul securităţii care se tem că are ambiţii de a prelua puterea politică.

Dar, până acum, şi-a păstrat favorurile celui mai important susţinător al său: omul pe care îl numeşte Papa.

CINE ESTE PRIGOJIN ŞI DE CE A AJUNS LA ÎNCHISOARE

Evgheni PrigoJin s-a născut în Leningrad (în prezent Sankt Petersburg), în 1961, la nouă ani după Putin. Tatăl său a murit când era mic. Mama sa a lucrat într-un spital, după cum a declarat Prigojin. Tânărul Prigojin a fost trimis la o şcoală sportivă, unde activităţile zilnice implicau adesea ore întregi de schi fond.

Nu a reuşit să devină un sportiv profesionist, iar după ce a terminat şcoala a intrat în anturajul unor infractori mărunţi. Documente datând din 1981, obţinute de la un tribunal, văzute de The Guardian şi prezentate în premieră de site-ul rus independent de investigaţii Meduza, îi spun povestea.

Într-o seară din martie 1980, în ultimii ani ai guvernării liderului sovietic Leonid Brejnev, Prigojin, pe atunci în vârstă de 18 ani, şi trei prieteni au plecat dintr-un bar din Sankt Petersburg aproape de miezul nopţii şi au observat o femeie care mergea singură pe o stradă întunecată.

Unul dintre prietenii lui Prigojin i-a distras atenţia femeii cerându-i o ţigară. În timp ce aceasta a vrut să-şi deschidă poşeta, Prigojin s-a strecurat în spatele ei şi a apucat-o de gât, strângând-o până când şi-a pierdut cunoştinţa. Apoi, prietenul său i-a luat pantofii, în timp ce Prigojin i-a scos cu îndemânare cerceii de aur şi i-a băgat în buzunar. Cei patru au dispărut apoi luând-o la fugă şi lăsând-o pe femeie întinsă pe stradă.

Instanţa a constatat că acesta a fost doar unul dintre numeroasele jafuri pe care Prigojin şi prietenii săi le-au comis în Sankt Petersburg pe o perioadă de câteva luni.

A fost condamnat la 13 ani de închisoare şi şi-a petrecut restul deceniului în spatele gratiilor, ratând moartea lui Brejnev şi perestroika lui Mihail Gorbaciov. A fost eliberat în 1990, când Uniunea Sovietică se afla în agonie.

CE A FĂCUT PRIGOJIN DUPĂ CE A IEŞIT DIN ÎNCHISOARE

S-a întors la Sankt Petersburg.

Oraşul se afla în pragul unei transformări monumentale, cu mari bogăţii care îi aşteptau pe cei suficient de ageri sau de violenţi pentru a pune mâna pe ele.

Prigojin a început modest, vânzând crenvurşti. Amesteca muştarul în bucătăria apartamentului familiei sale. „Făceam 1.000 de dolari pe lună, ceea ce în bancnote de ruble era un munte; mama abia îi putea număra pe toţi”, a povestit el în 2011 pentru portalul de ştiri Gorod 812 din Sankt Petersburg, într-unul dintre rarele sale interviuri acordate vreodată.

Dar Prigojin avea ambiţii mai mari decât fast-food-ul şi ştia cum să îşi facă contactele de care avea nevoie. „Întotdeauna a căutat oameni sus-puşi cu care să se împrietenească. Şi se pricepea la asta”, a declarat omul de afaceri care l-a cunoscut în anii 1990.

În scurt timp, Prigojin a reuşit să deţină o participaţie la un lanţ de supermarketuri, iar în 1995 a decis că este timpul să deschidă un restaurant împreună cu partenerii săi de afaceri. L-a găsit pe Tony Gear, un administrator de hotel britanic care lucrase anterior la Savoy în Londra şi care acum lucra la unul dintre puţinele hoteluri de lux din Sankt Petersburg.

Prigojin l-a angajat pe Gear pentru a administra mai întâi un magazin de vinuri, apoi noul său restaurant, Staraia Tamojnia (Old Customs House/ Vama Veche – n.r.), pe insula Vasilievski din Sankt Petersburg.

CUM L-A CUNOSCUT PE PUTIN

Iniţial, localul a angajat stripteuze pentru a atrage clientela, dar curând s-a aflat că mâncarea era excelentă, iar stripteuzele au fost concediate. Gear s-a concentrat pe marketingul restaurantului – cel mai rafinat loc unde se putea mânca într-un oraş care abia descoperea bucătăria rafinată. Vedetelor pop şi oamenilor de afaceri le plăcea să mănânce acolo, la fel ca şi primarului din Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak, care uneori venea acolo cu adjunctul său, Vladimir Putin.

Gear, care încă locuieşte în Sankt Petersburg, a refuzat o solicitare de interviu, precizează The Guardian. El şi-a exprimat anterior admiraţia faţă de Prigojin, dar l-a descris ca fiind un şef „foarte stever”, care folosea chiar şi un proiector de lumină special pentru a căuta praf pe sub mese în fiecare dimineaţă, verificând astfel dacă personalul de curăţenie şi-a făcut treaba rigusos.

În anii 1990, Prigojin nu menţiona în conversaţiile pe care le avea că a petrecut 10 ani în închisoare, spun cei care l-au cunoscut. Îşi folosea farmecul pentru a face cunoştinţă cu noii săi clienţi de lux.

„Se poate adapta pentru a mulţumi orice persoană dacă are nevoie de ceva de la ea. Acesta este cu siguranţă unul dintre talentele sale”, a declarat omul de afaceri care îl cunoştea la acea vreme.

Într-una dintre cele mai neobişnuite prietenii din Rusia post-sovietică, Prigojin a legat o camaraderie cu celebrul violoncelist Mstislav Rostropovici, care emigrase din Uniunea Sovietică în anii 1970. Când Rostropovici a găzduit-o pe regina Spaniei în casa sa din Sankt Petersburg, în 2001, Prigojin s-a ocupat de catering. Rostropovici l-a invitat chiar pe Prigojin şi pe soţia sa la un concert de gală la Barbican, parte a sărbătoririi la Londra a celei de-a 75-a aniversări a sa, în 2002.

PUTIN ÎI ADUCE LUI PRIGOJIN OASPEŢI DE SEAMĂ

Între timp, Putin devenise preşedintele Rusiei.

În primii ani de guvernare, lui Putin îi plăcea adesea să se întâlnească cu demnitari străini în oraşul său natal, Sankt Petersburg, şi uneori îi ducea la restaurantul lui Prigojin sau pe Insula Nouă, o navă pe care Prigojin o transformase într-un restaurant plutitor.

Dacă te uiţi la fotogragiile oficiale ale lui Putin din acea perioadă este ca şi cum ai juca un joc de tipul „Unde este Evgheni”, scrie The Guardian. Prigojin are frecvente apariţii în fundal, fără să zâmbească, discret. Într-una, stă în spatele mesei în timp ce Putin este cu George Bush. În alta, se află în spatele prinţului Charles la o recepţie din 2003 găzduită de Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg.

„Putin a văzut că nu am avut pretenţii mai mari decât de a aduce eu însumi farfuriile”, a declarat la un moment dat Prigojin. Acesta a fost începutul unei relaţii cu liderul rus care avea să crească şi să se tranforme în moduri neaşteptate.

PRIGOJIN DEVINE ABONAT LA CONTRACTE URIAŞE CU STATUL RUS

În scurt timp, Prigojin a început să câştige contracte de catering pentru evenimente guvernamentale majore prin intermediul Concord, un holding pe care l-a înfiinţat în anii 1990.

Următorul pas a fost reprezentat de contracte uriaşe de aprovizionare guvernamentală.

În 2012, a câştigat contracte de peste 10,5 miliarde de ruble (200 de milioane de lire sterline) pentru a furniza alimente pentru şcolile din Moscova, a relatat presa rusă, citând înregistrări din registrul financiar rusesc.

Noi oportunităţi au apărut atunci când Rusia a anexat Crimeea în martie 2014 şi a intervenit militar în estul Ucrainei la scurt timp după aceea. Putin a negat că trupele regulate ruseşti ar fi fost implicate în oricare dintre cazuri, în ciuda unui munte de dovezi care demonstrează contrariul.

ÎNCEPUTURILE WAGNER. BAZĂ MILITARĂ CAMUFLATĂ ÎN TABĂRĂ PENTRU COPII

Kremlinul a început să se gândească cum să-şi facă negarea ceva mai plauzibilă. Deşi companiile militare private erau ilegale în Rusia, au apărut mai multe grupuri care păreau să îşi coordoneze acţiunile cu cele ale Ministerul Apărării, dar care puteau opera de la distanţă. Erau aşa-numiţii „omuleţi verzi”. Iar Wagner al lui Prigojin avea să devină de departe cel mai proeminent dintre aceste grupuri paramilitare.

„Cred că Prigojin i-a prezentat proiectul lui Putin şi el a fost de acord, aşa funcţionează”, a declarat fostul oficial al Ministerului Apărării, respingând speculaţiile conform cărora Wagner ar fi fost de la început un proiect al serviciilor de informaţii militare ruseşti GRU. „S-ar putea să fi existat nişte oameni din GRU care să fi oferit consultanţă, dar în cele din urmă acesta a fost proiectul lui Prigojin”, a declarat interlocutorul The Guardian.

Ministerul i-a pus la dispoziţie lui Prigojin un teren în Molkino, în sudul Rusiei, a precizat sursa, unde companii legate de Prigojin au construit o bază de pregătire pentru luptători sub masca unei tabere pentru copii. Reuters a relatat despre presupusele legături ale lui Prigojin cu baza din Molkino încă din 2019.

Se pare că schema i-a deschis apetitul lui Prigojin. „Era ca un câine care adulmeca, mereu în căutare de bani”, a declarat fostul oficial.

Într-un schimb de e-mailuri analizat de The Guardian între grupul Concord al lui Prigojin şi Ministerul Apărării, în primăvara anului 2014, un avocat al Concord discută opţiunea de a aproviziona vasta reţea de oraşe militare ale Rusiei cu alimente şi alte provizii. Acest proiect nu s-a materializat în cele din urmă, dar până în 2015 companiile sale au câştigat contracte importante în valoare de peste 92 de miliarde de ruble (1 miliard de lire sterline) pentru a hrăni armata, potrivit unei investigaţii realizate de Forbes Russia.

PRIGOJIN ÎNCEPE SĂ-I IRITE PE OFICIALII DE LA MINISTERUL APĂRĂRII

Ascensiunea rapidă a lui Prigojin a început să îi irite pe unii oficiali din cadrul Ministerului Apărării, tensiuni care aveau să crească de-a lungul anilor, pe măsură ce operaţiunile sale se extindeau şi mai mult.

Un moment-cheie pentru Prigojin a avut loc la sfârşitul anului 2015, când Putin a decis să intervină militar în Siria pentru a susţine regimul lui Bashar al-Assad. Prigojin a câştigat contracte pentru alimente şi provizii şi, de asemenea, şi-a trimis acolo trupele Wagner.

În Siria, Wagner s-a impus pentru prima dată ca o forţă de luptă formidabilă, grupul jucând un rol proeminent, deşi nerecunoscut, în intervenţia Moscovei. Luptătorii Wagner au operat cu impunitate în Siria şi au fost acuzaţi de numeroase crime de război. Într-un incident, bărbaţi care au legătură cu Wagner au fost surprinşi pe o înregistrare video decapitând şi dezmembrând un sirian. De asemenea, grupul a suferit pierderi grele, tăinuite pentru că, oficial, nu ar fi trebuit să fie acolo.

ARMATA ONLINE A LUI PRIGOJIN

Pe lângă luptătorii din viaţa reală, Prigojin a fost acuzat că a condus o armată de luptători de la tastatură, mai întâi menită să stimuleze punctele de vedere ale Kremlinului pe forumurile de discuţii interne şi, mai târziu, redirecţionată pentru a colporta naraţiunile ruseşti în străinătate. Cu alte cuvinte, manipulare şi propagandă online, acestea erau misiunile noilor luptători ai „Bucătarului lui Putin”.

Un act de acuzare rezultat în urma anchetei lui Robert Mueller privind interferenţa Rusiei în alegerile din 2016 din SUA susţinea că Prigojin şi companiile legate de acesta se aflau în spatele unei reţele de profiluri de Facebook şi Twitter pro-Donald Trump, aparent ca parte a unei serii de eforturi ruseşti de promovare a candidaturii lui Trump. Profilurile false au partajat conţinut pro-Trump şi chiar au făcut plăţi către americani reali, care nu bănuiau nimic, pentru a cumpăra recuzită pentru mitinguri.

În acest moment, Prigojin era încă un personaj foarte secretos, dar actul de acuzare sugerează că se bucura deja de notorietatea sa în creştere.

Cu câteva zile înainte ca Prigojin să împlinească 55 de ani, în mai 2016, se arată în rechizitoriu, unul dintre falsele personaje americane de pe Facebook a plătit un american real pentru a sta în faţa Casei Albe ţinând o pancartă pe care scria „La mulţi ani la 55 de ani, dragă şefule”.

Actul de acuzare din SUA a fost retras ulterior, dar când a fost întrebat despre acuzaţiile de interferenţă electorală, în noiembrie anul trecut, Prigojin a părut să le recunoască, cu o metaforă sarcastică: „Domnilor, am intervenit, intervenim şi vom interveni. Cu grijă, cu precizie, chirurgical şi în felul nostru, aşa cum ştim noi. În timpul operaţiilor noastre punctuale, vom îndepărta deodată ambii rinichi şi ficatul”..

CE PĂŢESC JURNALIŞTII CARE INVESTIGHEAZĂ AFACERILE LUI PRIGOJIN

Odată cu portofoliul în continuă expansiune al lui Prigojin, a venit şi o atenţie tot mai mare. Activistul anticorupţie şi politicianul de opoziţie Aleksei Navalnîi a lansat o investigaţie privind structurile de afaceri ale lui Prigojin, acuzându-l că a câştigat în mod corupt contracte ale Ministerului Apărării pentru a-şi finanţa un stil de viaţă de lux.

Liubov Sobol, asociata lui Navalnîi aflată în spatele investigaţiei, a declarat: „Copiii săi postau tot timpul poze pe Instagram; se lăudau cu avionul lor privat şi prin intermediul acestuia am putut găsi holdingul, ceea ce ne-a ajutat să aflăm despre toată averea lui”.

Sobol şi alte persoane au survolat cu o dronă reşedinţele palatelor care ar fi aparţinut lui Prigojin şi fiicei sale, care aveau heliport şi teren de baschet.

La scurt timp după aceea, soţul lui Sobol s-a prăbuşit după ce un bărbat care aştepta în faţa casei cuplului l-a înjunghiat în picior cu un ac. Sobol spune că a urmat o campanie constantă de presiuni juridice şi intimidări, inclusiv „gorile” care o urmăreau demonstrativ de fiecare dată când ieşea din casă. „Practic, aceşti oameni îmi suflau în ceafă, în fiecare zi… Este logica mafiotului: Tu te bagi în treburile mele, aşa că mă bag şi eu în ale tale”, a spus Sobol.

Jurnaliştii ruşi care au investigat activităţile lui Prigojin s-au confruntat, de asemenea, cu ameninţări sau intimidări despre care credeau că au legătură cu munca lor. După ce Novaia Gazeta a realizat o investigaţie în 2018, un cap de berbec tăiat a fost livrat la redacţia ziarului. Jurnalistul care a scris investigaţia a primit o coroană funerară la adresa sa de domiciliu.

Cel mai şocant este că trei jurnalişti ruşi care au călătorit în Republica Centrafricană în 2018 pentru a investiga activităţile lui Wagner în această ţară au fost ucişi într-o ambuscadă care părea să fi fost bine planificată şi coordonată şi în care ar fi fost implicat un instructor de securitate rus având legături cu Wagner. Prigojin a negat în mod repetat orice implicare în aceste crime.

WAGNER TRECE LA CUCERIREA AFRICII

Până în acest moment, activităţile lui Prigojin se extinseseră în cel puţin 10 ţări din Africa, unde oferă servicii de securitate şi de pregătire în domeniul armamentului şi a obţinut drepturi de exploatare minieră şi alte oportunităţi de afaceri.

Prigojin conducea această reţea mondială dintr-un birou de pe insula Vasilievski din Sankt Petersburg, nu departe de restaurantul unde el şi Tony Gear îşi începuseră activitatea în domeniul ospitalităţii cu două decenii înainte.

„Conduce prin frică”, povesteşte Marat Gabidullin, un comandant Wagner care a petrecut trei luni la sediul central oferindu-i lui Prigojin actualizări zilnice privind situaţia militară din Siria, la sfârşitul anului 2017. Gabidullin, care se află în prezent în Franţa, a declarat că Prigojin are mare grijă faţă de comandanţii săi militari, în special atunci când sunt răniţi, dar adesea îşi manifesta dispreţul faţă de cei care lucrează la birou.

„Atmosfera din birou era extrem de strictă, Prigojin întrecea adesea măsura cu angajaţii săi. Era foarte nepoliticos cu personalul. Îi înjura pe oameni şi îi făcea de ruşine în public”, a povestit el.

PUTIN ÎL COMPARĂ PE PRIGOJIN CU SOROS

Deşi nu avea nicio funcţie oficială, Prigojin era de-acum un participant frecvent la întâlnirile la nivel înalt legate de contractele de apărare. A participat chiar şi la o întâlnire bilaterală între Putin şi preşedintele malgaş, Hery Rajaonarimampianina, la Kremlin, în aprilie 2018, o întâlnire care nu a fost făcută publică, dar despre care a relatat New York Times. La scurt timp după aceea, consultanţi politici care au legătură cu Prigojin au descins în Madagascar, potrivit NYTimes.

La doar două luni după acea întâlnire, Putin a luat în derâdere afirmaţiile potrivit cărora Prigojin ar fi fost implicat în manevre obscure de politică externă în numele Kremlinului. „Conduce o afacere de restaurant, este meseria lui; este un deţinător de restaurant în Sankt Petersburg”, a spus Putin despre Prigojin în timpul unui interviu acordat televiziunii austriece. Presat cu privire la dovezile privind contractele lui Prigojin cu Ministerul Apărării şi acuzaţiile de interferenţă electorală, Putin a dat un răspuns revelator, comparându-l pe Prigojin cu George Soros, finanţistul şi filantropul care face obiectul a numeroase teorii ale conspiraţiei şi pe care oficialii ruşi l-au acuzat că finanţează revoluţii la ordinul guvernului american.

„Există o astfel de personalitate în Statele Unite: Domnul Soros, care intervine în toate afacerile din întreaga lume… Departamentul de Stat va spune că nu are nimic de-a face cu ei, mai degrabă este o afacere privată a domnului Soros. La noi, este vorba de afacerea privată a domnului Prigojin”, a declarat Putin.

De fapt, Putin recunoştea că Prigojin era pentru el ceea ce credea – în mod greşit – că este Soros pentru guvernul american: un instrument pentru a se amesteca în străinătate, păstrând în acelaşi timp o negare plauzibilă.

PRIGOJIN IESE LA LUMINĂ

Decizia fatidică a lui Putin de a lansa un asalt la scară largă asupra Ucrainei în februarie anul trecut a eliminat cerinţa negării plauzibile.

După ani de zile în care a negat orice legătură cu Wagner, Prigojin a anunţat triumfător, în septembrie, că a fondat grupul în 2014.

„În orice problemă ar trebui să existe loc pentru sport”, a declarat el, explicând de ce a dat în judecată numeroase instituţii media care îl legaseră de Wagner în trecut.

Recunoaşterea a venit după ce o înregistrare video virală, aparent scursă de echipa lui Prigojin, îl arăta pe acesta în interiorul unei închisori propunându-le deţinuţilor să meargă să lupte în Ucraina pentru a fi scutiţi de pedeapsă. Prigojin le-a spus deţinuţilor că probabil vor muri pe front. Dar dacă vor supravieţui timp de şase luni, vor fi eliberaţi cu o graţiere totală şi vor fi plătiţi generos.

„Este unul dintre noi, până la urmă”, şi-a amintit un deţinut din una dintre închisorile vizitate de Prigojin. „A fost şi el deţinut. Cred că mulţi oameni s-au înscris pentru că au avut încredere în Prigokin. Ei nu au încredere în autorităţi, dar l-au crezut pe Prigojin că îi va elibera”, a declarat deţinutul într-un interviu.

Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat recent că Wagner a recrutat peste 38.000 de deţinuţi în ultimele luni şi a spus că 30.000 au fost ucişi, răniţi, capturaţi sau au fost daţi dispăruţi. El acuză Wagner că a luat parte la un „genocid” în Ucraina.

PROBA DEŢINUŢILOR WAGNER

Mulţi dintre noii recruţi au fost aruncaţi în acţiune drept carne de tun pe linia frontului, în timp ce Prigojin încearcă din răsputeri să demonstreze că luptătorii săi sunt mai capabili să obţină câştiguri pe câmpul de luptă decât armata rusă regulată.

Prigojin a lăudat „disciplina ultra-strictă” care domneşte în Wagner, despre care un alt fost comandant susţine că a inclus uciderea celor care nu se supun ordinelor. Andrei Medvedev, un comandant Wagner care a dezertat, a declarat că a luptat în apropiere de Bahmut între iulie şi octombrie şi ştie de cel puţin 10 astfel de omoruri, fiind martor personal la unele dintre ele.

„Comandanţii îi duceau pe un câmp de tragere şi erau împuşcaţi în faţa tuturor. Uneori era împuşcat un singur tip, alteori erau împuşcaţi în perechi”, a declarat el într-un interviu pentru The Guardian, cu puţin timp înainte de a fugi din Rusia în Norvegia, săptămâna trecută.

Pe acei recruţi-condamnaţi care supravieţuiesc celor şase luni petrecute pe front îi aşteaptă libertatea şi recompensele financiare. Prigojin a făcut apel la cele mai importante universităţi din Rusia să finanţeze burse pentru aceştia, în timp ce un oficial rus a sugerat recent că unii foşti deţinuţi ar trebui să fie numiţi deputaţi.

PRIGOJIN ŞI PRIGOANA ELITELOR

Există ceva simbolic în faptul că Prigojin, care şi-a petrecut 10 ani în închisoare, deschide acum calea pentru eliberarea şi reabilitarea a mii de prizonieri, inclusiv a celor condamnaţi pentru cele mai violente infracţiuni.

Potrivit politologului Ivan Krastev, acest lucru face parte dintr-o încercare de „redefinire a naţiunii ruse” în noua atmosferă de război. „Deţinuţii sunt bineveniţi în naţiune, în timp ce toate acele elite cosmopolite anti-război, inclusiv unii dintre oligarhii lui Putin, nu sunt bineveniţi”, a declarat Krastev.

În ultimele săptămâni, Prigojin a publicat frecvent declaraţii în care atacă presupuşii trădători din elitele ruse care îşi fac vacanţele în străinătate şi visează ca Rusia să piardă războiul. Sunt mulţi în administraţia lui Putin care vor „să cadă în genunchi în faţa Unchiului Sam”, a afirmat Prigojin săptămâna trecută.

Prigojin a devenit de fapt „liderul putinismului anti-elită”, a declarat Krastev, rămânând loial ţarului în timp ce îi atacă pe toţi ceilalţi din jurul său.

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Prigojin spun că, ani de zile, acesta se vede ca pe un apărător al celor mici în lupta cu elitele, o caracterizare ce nu s-ar susţine, având în vedere bogăţiile pe care le-a dobândit pentru el şi familia sa de-a lungul timpului.

„El se prezintă ca apărător al maselor, al claselor inferioare. Aceasta este nişa lui”, a declarat Gabidullin.

CE AMBIŢII ARE PRIGOJIN? OAMENII DIN FSB SUNT FURIOŞI

Acum, criticile din ce în ce mai incisive ale lui Prigojin i-au determinat pe unii să se întrebe până unde ar putea merge ambiţiile sale.

„Oamenii din FSB sunt furioşi pe el şi îl văd ca pe o ameninţare la adresa ordinii constituţionale”, a declarat o sursă din elita politică rusă. „El are acest mare grup militar necontrolat de stat, iar după război îşi vor dori recompensele, inclusiv recompensele politice”, arată sursa.

Alţii se întreabă dacă Prigojin nu cumva a mers prea departe. Furia sa repetată la adresa Ministerului Apărării, pentru că ar fi încercat să-i „fure” victoria de la Soledar, a sunat uneori mai mult a slăbiciune decât a putere. La urma urmei, persoane din interior spun că Wagner se bazează pe sprijinul logistic şi de informaţii din partea Ministerului Apărării pentru a-şi duce luptele, iar Prigojin se bazează pe favoarea continuă din partea lui Putin pentru a putea opera.

Omul de afaceri care l-a cunoscut pe Prigojin în anii 1990, privindu-l astăzi pe vechiul său asociat, este sigur de un singur lucru: Prigojin nu are un buton de oprire.

„Înţelege că mulţi îl urăsc în sistem, aşa că ştie că, dacă se opreşte, ar putea fi sfârşitul pentru el. El nu are de ales. Nu poate da înapoi”, a subliniat sursa The Guardian.

Publicaţia britanică precizează că i-a solicitat lui Prigojin un punct de vedere în legătură cu articolul publicat despre el, dar acesta nu a răspuns solicitării.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW