Wednesday, December 11, 2024
Jurnalism corect


UPDATE Tensiuni România-Ungaria din cauza situaţiei din Valea Uzului/ A fost deschis dosar penal

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 7 iunie 2019 Etichete: , , ,

Tensiuni România-Ungaria din cauza situaţiei de la cimitirul militar din Valea Uzului. Ministrul Afacerilor Externe a avut, joi seara, o convorbire telefonică pe această temă cu omologul său maghiar,Péter Szijjártó.

”Ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat importanţa identificării unor soluţii practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români şi maghiari deopotrivă şi a subliniat dreptul neîngrădit al fiecărui stat de a-şi comemora eroii îngropaţi în acest cimitir. În acelaşi timp, ministrul Teodor Meleşcanu a dat asigurări că sunt luate măsurile necesare pentru a evita escaladarea nedorită a situaţiei, fără a fi necesare intervenţii externe neconstructive în acest sens”, a transmis MAE.

În replica, Guvernul Ungariei a somat, printr-o notă de protest, cabinetul Dăncilă să investigheze amănunţit situatia.

Levente Magyar, secretar de stat în Ministerul ungar de Externe, a declarat că intrarea românilor în cimitir înseamnă „cea mai dură provocare a maghiarilor”, catalogând evenimentele drept „atrocităţi” şi „barbarism”, potrivit G4Media.

Tensiunile vin după ce, joi, de Ziua Eroilor, mai mulţi unguri au încercat să interzică românilor să intre în Cimitirul Eroilor din Valea Uzului. Un grup de români a forţat intrarea, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine.

De altfel, situaţia cimitirului a dus la tensiuni între coaliţia de guvernare şi UDMR, fiind suspendată colaborarea.

Kelemen Hunor a cerut premierului demiterea ministrului de Interne şi a prefectului din Harghita.

UPDATE  Jandarmeria Română anunţă că a fost deschis dosar penal

„Jandarmeria Română a asigurat, prin structurile sale teritoriale și împreună cu celelalte structuri ale M.A.I, măsurile de ordine și siguranță cu ocazia desfășurării manifestărilor comemorative ce au avut loc pe parcursul zilei de ieri, la cimitirul din Valea Uzului.

Principalele obiective ale misiunii de ieri au vizat prevenirea apariției unor acte de violență între participanții la cele două momente comemorative și evitarea unor acte de profanare a unor morminte din respectivul cimitir, comportamente care ar fi generat un impact emoțional deosebit pentru populația din zonă.

Premergător și pe timpul desfășurării evenimentelor, Jandarmeria împreună cu celelalte structuri M.A.I. au adoptat măsuri preventive pentru detensionarea situației și protecția tuturor participanților.

După terminarea manifestației, o echipă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Polițe Județean Bacău a efectuat lucrările specifice necesare identificării criminalistice. Având în vedere aspectele constatate la fata locului, respectiv distrugerea porții de acces în cimitir, s-a dispus constituirea unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 Cod Penal, precum și în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptelor și a identificării persoanelor implicate.

Precizăm totodată că pe timpul misiunii de asigurare a ordinii publice, deși au fost înregistrate câteva momente tensionate, nu au fost situații care să impună intervenția în forță sau alte măsuri speciale”, transmite Jandarmeria.

 

Foto: Facebook George Simon

Comentarii


  • I got what you mean , thanks for putting up.Woh I am lucky to find this website through google.

  • … [Trackback]

    […] There you will find 74911 additional Information to that Topic: mainnews.ro/tensiuni-romania-ungaria-din-cauza-situatiei-de-la-cimitirul-militar-din-valea-uzului/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW