Sunday, January 16, 2022
Jurnalism corect


Tensiuni între Franța și Marea Britanie, generate de scandalul submarinelor

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 20 septembrie 2021

Aukus, parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii (SUA), Australia și Marea Britanie, a atras reacții dure din partea Franței. Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, și-a anulat o întâlnire programată în această săptămână cu omologul său britanic, Bruce Wallace, relatează BBC.

Întâlnirea, ce ar fi trebuit să aibă loc la Londra în această săptămână, a fost anulată pe fondul crizei generată de parteneriatul strategic încheiat între SUA, Australia și Marea Britanie, după ce semnarea Aukus presupune ruperea unuia dintre cele mai costisitoare contracte încheiate între Franța și Australia.

Boris Johnson, premierul britanic, în schimb, a transmis că Franța și Marea Britanie au o relație „foarte prietenoasă” și „de mare importanță”.

Dragostea noastră pentru Franța este imposibil de eradicat”, a spus Boris Johnson.

Context

Miercuri, 15 septembrie, SUA, Australia și Marea Britanie au anunțat că au semnat un parteneriat strategic, al cărui scop e slăbirea influenței chineze din zona Asia-Pacific, denumit Aukus, ce include furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară.

Pentru semnarea acestui acord, a fost nevoie ca Australia să rupă un contract încheiat cu Franța în anul 2016, în valoare de 56 de miliarde de euro, ce prevedea furnizarea de 12 submarine cu propulsie clasică.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a transmis că semnarea parteneriatului Aukus ar putea fi catalogată drept „o înjunghiere pe la spate” și reclamă „un comportament inacceptabil între parteneri și aliați”. De asemenea, președintele Emmanuel Macron i-a rechemat pe ambasadorii francezi din Washington și Canberra.

În replică, premierul australian Scott Morrison a transmis că Franța ar fi trebuit să ia în calcul varianta aleasă de Guvernul Australiei și respinge acuzațiile potrivit cărora Australia ar fi mințit.

A fost o decizie legată de modul în care submarinele construite(n.r. de Franța), la un cost uriaș pentru contribuabilul australian, ar fi reușit să facă treaba de care aveam nevoie atunci când am fi început să le folosim, iar judecata noastră strategică, bazată pe cele mai bune sfaturi ale serviciilor de informații și celor din domeniul apărării, arătau că nu ar fi reușit”, a spus premierul australian Scott Morrison, duminică.

În urma acordului, Australia va deveni cea de-a 7-a națiune din lume care să se folosească de submarinele cu propulsie nucleară.

Aukus a fost asupru criticat și de China, care a acuzat SUA, Australia și Marea Britanie că ar avea o „mentalitate desprinsă din Războiul Rece”. Coreea de Nord a avertizat că parteneriatul ar putea fi scânteia care să declanșeze o cursă pentru înarmarea cu arme nucleare, avertizând că poate pune în pericol echilibrul strategic din zona Asia-Pacific.

Sursă foto: Facebook / Battle Machines

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW